Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale împreună cu Agora Group au organizat astăzi cel de-al treilea eveniment din cadrul roadshow-ului Agenda Digitală pentru Europa 2020. Conferința cu tema Cercetare și educație TIC a avut loc la Hotelul Golden Tulip Ana Dome din Cluj-Napoca și s-a bucurat de prezența a peste 70 de participanți.
Obiectivul Agendei Digitale pentru Europa 2020 este trasarea unui parcurs în scopul de a exploata la maximum potenițialul social și economic al IT&C, în special al Internetului, care reprezintă un suport vital al activităților economice și sociale, fie ca e vorba de afaceri, muncă, joacă, de a comunica sau a ne exprima liber.
“Cred că esențial este să ne păstrăm spiritul de inovare și de dezvoltare, în special în domeniul TIC. România, în acest moment, nu poate să își permită să lase de o parte domeniul cercetării și inovării în TIC, așa cum nu poate lăsa de o parte nici implicarea în ceea ce privește alfabetizarea digitală a populației. După cum bine știm, în ultimii ani creșterea economică sau GDP-ul țărilor europene au fost influențate de acest domeniu TIC. Așadar, pentru a ieși din criza economică cu fruntea sus, este absolut necesar să privim cu seriozitate tot ceea ce înseamnă serviciile publice electronice în România. Ținta noastră este să creeăm o arhitectură integrată electronică în actul de guvernare și să debirocratizăm instituțiile prin reducerea volumului de hârtii și trecerea la o comunicare electronică”, a declarat Iosif Moldovan, Ministru Secretar de Stat MCSI.
Evenimentul a fost structurat pe trei secțiuni. Prima parte a fost rezervată prezentărilor din partea MCSI referitoare la Agenda Digitală Europa 2020 și cadre de acțiune a Agendei Digitale a României dezvoltate de către MCSI. A doua parte a evenimentului a fost susținută prin prezentări ale partenerilor IBM, Microsoft, HP și Ernst&Young, iar ultima parte a fost dedicată unei sesiuni de mese rotunde care a tratat subiecte de interes național extrase din Agenda Digitală 2020 și moderate de reprezentanți MCSI.
Printre obiectivele Conferintei Agenda Digitala pentru România, susținută la Cluj-Napoca, se numără: Atragerea de fonduri europene și încurajarea investiiților în sectorul broadband, Desfășurarea de Rețele de Acces de Generații Viitoare (Next Generation Access Network – NGA), Promovarea unei rate mai mare de participare a femeilor tinere și femeilor recalificate în sectorul IT&C, Integrarea sistemului eLearning în politicile naționale de modernizare a educației și formării profesionale, Crearea unui cadru European pentru profesioniștii din domeniul IT&C, în scopul creșterii competențelor și mobilității acestora în Europa.
Evenimentul a fost promovat cu ajutorul partenerilor media: Făclia Cluj, Cluj-AM.ro, Ziare.com, Hit.ro, Business24, PRwave, PRwave Directory, Medialook, IT Trends, Digital Trends, AgoraNews, ARIES, ANIS, Byblos.
Mai multe detalii găsiți la //digitalagenda.ro.