În timp ce prima lună de toamnă ne încântă cu melancolia și mângâierea sa, noi, femeile, suntem preocupate de noile trenduri ale sezonului toamnă-iarnă. Vitrinele ne surâd pe toate străduțele, iar ideea unor noi outfit-uri ne face mai ușoară tranziția de la vară la toamnă, pregătindu-ne pentru un final de an plin de reușite.
Noul sezon nu trebuie să ne ia prin surprindere, noi ținute pentru evenimente, noi haine pentru zilele mohorâte și noi perechi de pantofi pentru a cuceri lumea. Nu trebuie, însă, să uităm de cel mai important accesoriu din acest sezon: un păr sănătos, plin de vitalitate și puternic pentru a rezista propriei noastre imaginații, fără limite. De-abia așteptăm să ne jucăm cu paleta generoasă de culori precum auriu, arămiu, choco au lait sau roșu pasional, însă după vară, părul este deja mult mai fragil, uscat, subțiat, degradat, iar sezonul rece și perioada aglomerată și stresantă care ne așteaptă, vor accentua starea precară a firelor de păr.
Must have-ul noului sezon: părul puternic, strălucitor și sănătos
Gama Parusan pentru femei – Șampon Stimulator și Tonic Energizant – este tendința noului sezon în materie de health&beauty. Produsele revoluționare din gama Parusan conțin substanța activă „AnaGain™, ce are la bază extractul din lăstari de mazăre, premiată la nivel internațional pentru succesul dovedit în prevenirea căderii părului, stimularea creșterii firelor noi de păr și în combaterea îmbătrânirii acestuia. În cadrul testelor clinice complexe pe un eșantion reprezentativ din rândul femeilor, s-a observat că, după o durată a tratamentului de numai trei luni, gama Parusan previne semnificativ căderea părului și ajută la accelerarea creșterii numărului de foliculi de fire de par în cadrul fazei active (anagene) de creștere, rezultat ce influențează direct îndesirea părului.
Parusan, aliatul părului tău în fiecare zi
Parusan – formula premium, unică, completă de îngrijire a părului destinată femeilor, are la bază numai ingrediente de calitate superioară: biotina, L-arginina și vitamina E, ce asigură în mod direct aprovizionarea cu substanțe nutrive concentrate la nivelul scalpului și a rădăcinii firului de păr. Destinat părului rar și în cazul pierderii difuze a părului, Parusan – Șampon Stimulator și Tonic Energizant – acționează în 3 direcții simultan:
• Stimulează circulația la nivelul scalpului
• Favorizează hrănirea pielii capului cu substanțe nutritive
• Reduce căderea părului și accelereaza faza de creștere a părului.
În medie, peste 30% dintre femei sunt afectate de căderea părului, deși cauzele diferă de la caz la caz: stresul cotidian, provocările de zi cu zi, sau sarcina. Gama Parusan este tratamentul care ajută la contracararea acestor factori agresivi, prevenind căderea părului și întărind firul de păr de la rădăcină și până la vârfuri, pentru un păr puternic și sănătos.
Întâmpină noul sezon cu un zâmbet larg și încredere în tine. O coafură nouă și îngrijită reușește de fiecare dată să transmită mesajul pe care ni-l dorim. Completează-ți ținuta de toamnă cu un păr frumos și sănătos, mai des și mai puternic. Încearca și tu Parusan, pentru părul pe care ți l-ai dorit dintotdeauna, cel mai bun aliat în schimbările, provocările și reușitele care te așteaptă!
Tratament și mod de aplicare:
PARUSAN® Șampon Stimulator
Utilizare: Se aplică pe scalp și se lasă să acționeze asupra pielii capului timp de 2 – 3 minute, apoi se clătește cu o cantitate mare de apă. Pentru utilizare zilnică.
PARUSAN® Tonic Energizant
Utilizare: Se aplică ușor, după spălarea părului, prin masarea pielii capului. Nu se clătește, se lasă să se usuce, iar părul poate fi coafat în mod obișnuit. Pentru o formulă completă, se folosește împreună cu Parusan Șampon Stimulator.