PartyTV îşi anunţă lansarea oficială pe piaţa posturilor cu specific muzical din România. PartyTV este un post TV care difuzează peste 80% muzică românească, de diferite genuri – dance, pop, hip-hop, rock, adresându-se tuturor iubitorilor de muzică de calitate, în special celor din segmentul de vârstă 15-35 de ani.
“PartyTV se lansează pe o piaţă aparent aglomerată a staţiilor muzicale, însă acoperă o necesitate reală şi anume aceea de promovare a artiştilor români a căror muzică nu se încadrează în specificul difuzat de alte posturi. Dorim să oferim şanse egale tuturor celor care interpretează muzică de calitate, prezentată sub o formă atractivă, prin videoclipuri filmate profesionist”, declară Corina Dumitru, Marketing & PR Manager.
PartyTV a primit licenţa de funcţionare la sfârşitul lunii martie, iar de la începutul lunii iulie a obţinut şi decizia de autorizare. În prezent, postul poate fi recepţionat de către abonaţii DigiTV şi FocusSat şi de către cei ai unor firme de televiziune prin cablu, urmând ca în curând să se demareze colaborarea şi cu principalii distribuitori din domeniu.
“Am fost foarte încântaţi de susţinerea pe care am primit-o din partea celor mai importante case de producţie, precum Roton, Cat Music, Media Pro Music, Intercont etc, care au văzut în lansarea PartyTV o adevărată oportunitate. Avem deja răspunsuri pozitive şi din partea companiilor de televiziune prin cablu, care ne-au preluat în foarte multe zone din ţară, de exemplu în Constanţa suntem preluaţi în proporţie de 50%, iar pe măsură ce aspectele tehnice ne vor permite, vom acoperi cât mai multe locaţii”, declară Gabriela Zamfirescu, Operations Manager.
PartyTV este singurul post românesc de muzică ce emite stereo real şi se remarcă prin grafica de post realizată de unii dintre cei mai experimentaţi graficieni TV, soluţia tehnică 100% digitală, interactivitate prin soluţii SMS active atât în ţară cât şi peste hotare (în Italia, Spania, SUA, Australia, Germania, Austria, Franţa, urmând ca în curând să fie adăugate încă 6 ţări), platforma de mobile content, streaming de calitate pe www.partytv.ro.
Din echipa de management a postului fac parte: Costi Ioniţă – Director Muzical, Corina Dumitru – Marketing & PR Manager, Gabriela Zamfirescu – Operations Manager.
{mosloadposition user10}