de Christopher Dembik, Head of Macro Analysis / Saxo Bank
Câștigătorul alegerilor interne din Partidul Socialist Francez este Benoit Hamon – are principii solide de protejare a mediului, de susținere a celor cu venituri minime și a săptămânii de lucru cu 32 de ore.
Din punctul meu de vedere, Partidul Socialist Francez calcă pe urmele formațiunii PASOK, din Grecia, marcată de marginalizare politică și criză ideologică în fața unui partid puternic de extremă stânga. În aceste condiții, e foarte probabil ca susținătorii învinsului, Manuel Valls, fost premier, să-l urmeze pe Emmanuel Macron, în următoarele săptămâni. Acest lucru, la rândul său, nu va fi prea benefic lui Macron, pentru că are asociată o imagine de candidat de stânga – deși el proclamă că nu e nici de stânga, nici de dreapta – imagine potrivit căreia ar fi „moștenitorul” politic al lui Hollande.
Iată un sumar al scenei politice franceze în acest moment:
– Alegeri cu rezultat “deschis” – nimeni nu e în măsură să prezică cine va candida împotriva dnei.Le Pen în al doilea tur al prezidențialelor
– Toți candidații sunt “anti-sistem”, deși sunt parte a lui de mulți ani (sau decenii, în unele cazuri!)
– În ceea ce privește politica economică, sunt trei partide de extremă stânga (Mélenchon și Frontul de Stânga = între 12% și 15% în sondaje; Hamon și Partidul Socialist = probabil pe poziția a 5-a după primul tur; Le Pen și Frontul Național = lideri incontestabili). Acestea au politici atractive pentru majoritatea populației (cei cu venituri mici și clasa mijlocie) și s-au pronunțat împotriva comerțului liber, pe motiv că produce inegalitate, ceea ce nu e corect. În Franța, veniturile celor bogați au scăzut – din totalul veniturilor – de la 28% în 1920 la 8% în zilele noastre.
– Două partide liberale care susțin procesul de globalizare (François Fillon și republicanii = măsuri de tip Thatcher; Emmanuel Macron și En Marche = programul economic va fi lansat în martie, dar se pare că nu va fi atât de ambițios cum se crede. De exemplu, nu va “ataca” problema duratei săptămânii de lucru, deși Macron s-a pronunțat în favoarea reducerii ei de la 35 de ore cât e în prezent, pe vremea când era ministru). Ambele partide sunt fața aceleiași provocări: să obțină votul fermierilor, uitați prin provinciile Franței. Fillon atrage mai degrabă orășenii vârstnici, adică “burghezia” de altădată. Macron vorbește pe limba generației Erasmus: tineri din mediul urban care au beneficiat de globalizare. Dacă vor să învingă, trebuie să-și extindă baza electorală, pentru că știm că, în Franța, viitorul președinte trebuie să câștige inimile fermierilor. Aici, avantaj evident pentru Le Pen.
Efectul Le Pen:
Tot mai mulți investitori străini iau în calcul posibilitatea ca Le Pen să fie aleasă președinte (spreadul pe obligațiuni franceze a crescut cu 32 de puncte din august 2016!). Poate mă considerați naiv, dar nu cred că este un scenariu plauzibil pentru alegerile prezidențiale din Franța în 2017: Le Pen nu are suficient sprijin pentru a trece pragul de 50% din voturi. Frontul Republican – adică toți restul, mai puțin Le Pen – e mai slab decât în 2002, dar sunt sigur că sunt suficient votanți de stânga care vor vota cu dreapta doar ca să evite o președinție Le Pen.
Lebăda neagră sperie tot mai mulți oameni: s-ar putea să avem un tur secund cu Mélenchon (extremă stânga) și Le Pen la prezidențialele franceze din 2017.
