Asociația Centrul Step by Step pentru Educație și Dezvoltare Profesională (CEDP) și UNICEF în România, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Asociația Internațională Step by Step (ISSA), ReadyNation și Open Society Foundations – ECP, au organizat de curând conferința „Parteneriatul public-privat pentru educația timpurie, o șansă pentru competitivitatea economică a României“.
Scopul acestei conferințe este de a promova inovația în găsirea de resurse pentru dezvoltarea serviciilor de educație timpurie și de a construi o rețea de suport, formată din membri ai comunității de afaceri românești care să susțină investiția în educația timpurie în România.
„Primii ani din viață reprezintă baza inteligenței, a personalității, a comportamentului social, a capacității de a învăța și pentru a deveni un adult independent. De asemenea, joacă un rol vital în ruperea cercului vicios al sărăciei, promovarea productivității economice, precum și pentru reducerea inechităților. UNICEF România lucrează în parteneriat cu autorități publice, sectorul corporate, profesioniști și părinți pentru ca toți copiii, în special cei vulnerabili, să aibă acces la servicii de educație timpurie de calitate. Astfel, peste ani, România va avea o forță de muncă educată, sănătoasă și activă”, a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.
În țările din întreaga lume, comunitatea de afaceri a început să înțeleagă importanța intervenției în educație timpurie pentru competitivitate. Aceasta deoarece cercetări asupra dezvoltării creierului, efectuate de peste 10 ani, relevă că cele mai multe structuri neuronale se formează până la vârsta de cinci ani. Studii internaționale arată că un dolar în plus investit în programe de educație timpurie de calitate generează beneficii pentru copil, familie, comunitate și societate per ansamblu între 6 și 17 dolari.
„Cel mai important este să ne echipăm copiii cu niște competențe care să îi ajute să facă față în viață, în orice situație. Investim foarte mulți bani, energie și resurse în partea de final a educației, dar tot ce se întâmplă în creierul unui copil până la cinci ani face diferența pentru ceea ce se întâmplă mai departe în viața lui, nu numai în parcursul lui școlar, dar și în parcursul lui socio-profesional. Cred că este foarte important să începem un dialog și să ne uităm la banii, resursele, timpul și energia pe care le punem în această direcție nu ca la o cheltuială, ci ca la o investiție care se dovedește că este foarte profitabilă pe termen lung”, a declarat Carmen Lica, Director Executiv, CEDP Step by Step.
În cadrul evenimentului au fost prezentate rezultatele unor cercetări din domeniul neuroștiinței și a comportamentului copilului care ilustrează de ce dezvoltarea acestuia, în special de la naștere la cinci ani, este fundamentul pentru o societate durabilă și prosperă. De asemenea, au fost prezentate și exemple de bune practici ale unor companii care au înțeles că investițiile în servicii de educație timpurie aduc beneficii pe termen lung, pentru afaceri, dar și pentru societate și fiecare individ în parte.
Printre invitați s-au numărat dl.Adrian Curaj, Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, dna.Anca Dragu, Ministrul Finanțelor Publice, dl. Gabriel Biriș, Secretar de Stat, Ministerul Finanțelor Publice, dl.Mark Alter, profesor de psihologia educației la prestigioasa New York University, dl.Daniel Frank, avocat, director adjunct ReadyNation, dna.Muriel Langenberger, Director de Programe pentru Europa, Fundația Jacobs, reprezentanți ai mediului de afaceri care susțin programe de educație timpurie și ai ONG-urilor din România care dezvoltă astfel de programe, precum și jurnaliști.
Despre STEP BY STEP
Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională (CEDP) este o organizaţie neguvernamentală, care dezvoltă programe în domeniul educaţiei. Din 1994, CEDP este cunoscut ca promotor al Alternativei Educaţionale Step by Step, care se aplică în 40 de judeţe din România, în creşe, grădiniţe şi clase din învăţământul primar și gimnazial. În 2000, CEDP a creat prima grădiniţă particulară care aplică metodologia alternativă Step by Step, Grădiniţa Bambi, iar în 2012 Școala Step by Step, prima școală particulară care aplică metodologia Step by Step. Din 2007, CEDP promovează cel mai inovativ program de educaţie complementară, FasTracKids.
Declarația dnei. Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România, la Conferința Parteneriatul public-privat pentru educația timpurie, o șansă pentru competitivitatea României
Acum câteva săptămâni, am vizitat mai multe familii și școli din unele sate defavorizate ale României. Când am vizitat grădinița am întâlnit copii ocupați cu joaca, cântecele și desenul. Zâmbetele și entuziasmul lor erau o dovadă a implicării și fericirii lor. Ceea ce se petrecea în clasă era esențial pentru viitorul României. De ce? Fără să-și dea seama, acei copii deprindeau competențe fundamentale: lucrul în echipă, identificarea de soluții, autocontrolul, motivația, comunicarea… toate acele abilități care sunt hotărâtoare pentru succesul lor profesional, dar și pentru competitivitatea României peste douăzeci de ani.
Așa cum reiese din numeroase cercetări, companiile din întreaga lume, inclusiv din România, pun tot mai mare accent pe „abilitățile specifice inteligenței emoționale”, mai presus de cunoștințele tehnice, însă constată că angajații lor nu dețin acest tip de abilități. Angajatorii caută oameni capabili să lucreze în echipă, automotivați, care știu să comunice, știu cum să prevină sau să gestioneze situații de conflict sau care pot găsi soluții în situații neprevăzute. Astfel de abilități sigur că pot fi deprinse acasă, însă educația preșcolară oferă un cadru aparte pentru îmbunătățirea și dezvoltarea acestor abilități.
O serie de studii internaționale în domeniu au demonstrat că educația preșcolară reprezintă una dintre cele mai bune investiții pe care le poate face o țară. O astfel de investiție are un randament însemnat, fiecare dolar investit generând între șase și 17 dolari. Mult mai mult decât în cazul educației universitare sau formării continue. De asemenea, potrivit cercetărilor, copiii defavorizați beneficiază cel mai mult în urma participării la educație preșcolară de calitate. Copiii care beneficiază de educație timpurie au șanse mai mari să finalizeze învățământul obligatoriu.
România a înregistrat progrese semnificative în acest sens în ultimii zece ani. Participarea în învățământul preșcolar a copiilor cu vârste între patru și șase ani a crescut la 86%. Programa școlară aferentă învățământului preșcolar a fost revizuită astfel încât să urmeze bunele practici în domeniu de la nivel internațional. Strategiile Naționale în sfera educației și a incluziunii sociale recunosc importanța educației timpurii, aliniindu-se astfel recomandărilor Uniunii Europene. UNICEF, împreună cu alți parteneri, au susținut Ministerul Educației în demersurile sale de elaborare și adoptare a acestor importante documente.
Cu toate acestea, există încă multe provocări cărora trebuie să le facem față. Mai devreme, vă spuneam de vizita mea recentă în unele grădinițe. Nu tot ce am văzut acolo a fost de bun augur: profesorii au recunoscut că nu aveau pregătirea necesară lucrului cu copiii vulnerabili și implementării programei școlare; în clasă se găseau foarte puține jucării educative și doar câteva cărți vechi, toate așezate pe rafturile cele mai de sus astfel încât copiii să n-aibă acces la ele oricând, de teamă să nu le strice; de asemenea, grupurile sanitare nu erau unele potrivite pentru acești copii mici.
Există inechități semnificative: potrivit unui studiu realizat de ONU, copiii de etnie romă au de două ori mai puține șanse să se înscrie la grădiniță comparativ cu ceilalți copiii. Într-un studiu UNICEF, se arată că bugetul alocat educației în România este cel mai scăzut din Uniunea Europeană, buget în cadrul căruia fondurile destinate educației timpurii au fost reduse în favoarea învățământului universitar.
Pentru UNICEF, conferința de azi reprezintă un prilej pentru reiterarea a patru recomandări cheie: România ar trebui să crească investiția în educația timpurie, la nivelul altor state membre UE, inclusiv din Europa de Est. O astfel de investiție suplimentară ar trebui să vizeze două obiective clare: creșterea participării la educație timpurie a copiilor vulnerabili proveniți din comunități sărace, din familii de etnie romă, din mediul rural, și din rândul copiilor cu dizabilități, respectiv îmbunătățirea calității învățământului. Învățământul antepreșcolar și preșcolar ar trebui să fie incluziv și de înaltă calitate – discriminarea copiilor de etnie romă, a copiilor săraci sau a copiilor cu cerințe educaționale speciale trebuie combătută și prevenită, iar creșele, grădinițele și școlile trebuie să fie un mediu primitor pentru toți copiii. Cadrele didactice și directorii grădinițelor și școlilor ar trebui să beneficieze de o pregătire mai bună pentru a putea transpune principiile învățământului modern și noul curriculum într-o practică pedagogică de calitate dedicată fiecărui copil în parte.
Cooperarea intersectorială trebuie îmbunătățită, în special la nivel local. Potrivit cercetărilor în domeniu, pentru a avea rezultate bune la școală, copiii, mai cu seamă cei vulnerabili, au nevoie de sprijin coordonat din partea sectoarelor educației, sănătății și a celui social. Au nevoie să existe parteneriate puternice la nivelul creșei, grădiniței și școlii, între directori, cadre didactice, consilieri și alți membri ai personalului școlar, pe de o parte; și între unitățile școlare, autorități locale, servicii sociale și sanitare, și părinți, pe de altă parte.
Acest lucru este posibil numai dacă toți partenerii relevanți lucrează împreună. UNICEF îndeamnă sectorul privat să devină un partener de seamă în acest dialog; să aloce resurse financiare; să dezvolte noi inițiative care promovează educația timpurie incluzivă și de calitate.
Suntem onorați să îl avem astăzi alături de noi pe domnul Adrian Curaj, Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, semn că Guvernul României este interesat și pregătit să susțină educația timpurie – în beneficiul copiilor români și al României.
Doamnelor și domnilor,
Celor care ar putea spune că România nu-și poate permite să investească mai mult în educație, UNICEF le răspunde astfel: România nu-și poate permite să NU investească mai mult în educație, în special în educația timpurie. Dezvoltarea viitoare a României depinde de modul în care țara e capabilă să-și educe și să-și protejeze copiii de azi.