Fidel misiunii sale de informare a cetăţenilor cu promptitudine, obiectivitate şi echilibru, Radio România a semnat marţi, 10 aprilie 2012, un acord de parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti (ISUMB).
Cu acest prilej, domnul András István Demeter, preşedintele director general al Radio România a ţinut să sublinieze importanţa colaborării cu ISUMB, care aduce „o pată de culoare, un element nou, esenţial în oferta radioului public. Totodată, acest parteneriat ar putea fi extins şi către alte instituţii publice, oferind astfel cetăţenilor informaţiile care stau la baza atitudinii şi comportamentului preventiv”.
La rândul său, domnul Stelian Duşu, inspector şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti şi-a exprimat încrederea într-un parteneriat de durată în beneficiul comunităţii. „Acest acord s-a născut din necesitatea transmiterii prompte a mesajelor de avertizare, atunci când acestea se impun. La nivelul Bucureştiului, unde traficul ne face să petrecem foarte mult timp în maşină, această colaborare este foarte importantă pentru populaţie, radioul fiind principalul mijloc de transmitere a informaţiilor” a declarat Stelian Duşu.
Obiectul acordului semnat pe 10 aprilie 2012 îl constituie susţinerea pe posturile Radio România a campaniilor iniţiate de ISUMB pentru informarea cetăţenilor cu privire la comportamentul specific în situaţii de urgenţă. Cei doi parteneri îşi propun inclusiv realizarea şi difuzarea unor materiale radiofonice săptămânale în care să fie prezentate principalele acţiuni ale Inspectoratului în zona municipiului Bucureşti, precum şi concluziile şi recomandările privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.