NOKIA ŞI LANŢUL DE MAGAZINE GERMANOS ÎŞI UNESC FORŢELE PENTRU A FI MAI APROAPE DE UTILIZATORI
Utilizatorii Nokia care au nevoie de asistenţă pentru telefoanele lor mobile se pot adresa unuia dintre cele 103 magazine GERMANOS
Nokia şi GERMANOS au anunţat astăzi disponibilitatea unei noi facilităţi pentru toţi utilizatorii Nokia care au nevoie de asistenţă pentru terminalele aflate în perioada de garanţie. Începând cu data de 4 aprilie 2006, toate cele 103 magazine din reţeaua GERMANOS vor putea colecta în vederea reparării orice telefon original Nokia care se află încă în perioada de garanţie. Această facilitate se aplică tuturor terminalelor originale vândute de parteneri oficiali contractaţi ai companiei Nokia, indiferent de localitatea sau magazinul din România de unde a fost cumpărat respectivul terminal.
„Prin intermediul acestui acord, ne menţinem relaţia puternică pe care am dezvoltat-o cu utilizatorii şi ne extindem gama de servicii de asistenţă, pentru a răspunde nevoile tuturor utilizatorilor. Am descoperit în GERMANOS un partener deschis, care a fost de acord să colecteze terminalele Nokia, indiferent de distribuitorul de la care au fost cumpărate”, a declarat Endre Sebesi, Customer Care Manager, Nokia.
În urma acestui acord, toate terminalele Nokia colectate în cadrul lanţului de magazine GERMANOS vor fi repuse în stare optimă de funcţionare la unitatea centrală de reparaţii GERMANOS.
„GERMANOS s-a angajat să îşi sprijine clienţii şi să ofere soluţii de calitate. Acest acord reprezintă un demers inovator şi este o dovadă a eforturilor noastre de a uşura viaţa consumatorilor, prin furnizarea de servicii de valoare – credem că utilizatorii finali vor fi încântaţi. Toate magazinele GERMANOS vor fi implicate în acest proiect, ceea ce demonstrează deschiderea companiei noastre şi angajamentul nostru de a încerca întotdeauna să satisfacem nevoile clienţilor”, a declarat Aris Karoussos, Retail General Manager.
Această iniţiativă se adaugă celorlalte trei programe lansate de Nokia în sprijinul utilizatorilor români: linia de asistenţă telefonică pentru clienţi, facilităţile Club Nokia şi extinderea reţelei de puncte de service Nokia.
Despre Nokia
Nokia este liderul mondial în domeniul comunicaţiilor mobile, stimulând procesul de creştere şi dezvoltare durabilă în cadrul mai larg al industriei mobilităţii. Nokia îi ajută pe oameni să comunice unul cu celălalt şi să se păstreze la curent cu informaţia care îi interesează, oferind produse inovatoare şi uşor de utilizat precum telefoane mobile, dispozitive şi soluţii pentru imagini, jocuri, informaţii şi afaceri. Nokia furnizează echipament, soluţii şi servicii pentru operatorii de reţele mobile şi pentru corporaţii. www.nokia.com .
GERMANOS
Germanos şi-a început activitatea în România în anul 1996, prin deschiderea unui magazin care comercializa diverse tipuri de baterii. În 2000 a devenit o companie independentă: Germanos Telecom Romania S.A. De atunci, reţeaua magazinelor Germanos s-a extins rapid, cuprinzând în prezent 103 magazine în 63 de oraşe din România. Grupul de companii Germanos are sediul central în Grecia şi este lider în comercializarea produselor şi serviciilor de telecomunicaţii în Europa Centrală şi de Sud-Est. În cele 950 de magazine Germanos din 7 ţări, 150.000 de consumatori sunt conectaţi zilnic cu tehnologia. O altă componentă a activităţii grupului se referă la producţia şi distribuţia de sisteme energetice integrate şi baterii pentru aplicaţii speciale.
{mosloadposition user10}