Domnul András István Demeter, preşedinte director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, a primit luni, 29 august a.c., delegaţia Companiei Regionale de Stat de Televiziune şi Radiodifuziune „Transcarpatica” din Ucraina, condusă de domnul Eugen Shishkov, director general. Din delegaţia ucraineană au mai făcut parte doamna Valentina Pastuhova, director general-adjunct pentru Minorităţi şi doamna Elvira Chilaru, şef Redacţia „Programe în limba română”.
Reprezentanţii celor două instituţii radiofonice au semnat un acord de parteneriat ale cărui principale obiective constau în dezvoltarea colaborării tradiţionale şi amplificarea schimburilor culturale în domeniul radiodifuziunii.
În cadrul discuţiei, domnul András István Demeter şi-a exprimat bucuria pentru formalizarea unui dialog existent între cele două instituţii, ca urmare a provocărilor pe care ambele societăţi radiofonice le-au întâmpinat. La rândul său, domnul Eugen Snisnkov şi-a manifestat încrederea că acest parteneriat este un instrument eficient de lucru în interesul comunităţii de români din regiunea Transcarpatica.
În baza acordului de colaborare semnat, în următorii trei ani, cele două instituţii vor efectua schimburi de programe radiofonice din producţiile proprii şi vor oferi asistenţă reciprocă în domeniul formării jurnaliştilor de limbă română din cadrul Companiei Regionale de Stat de Televiziune şi Radiodifuziune „Transcarpatica”, precum şi a celor de limbă ucraineană din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune.