Noi parteneri și-au anunțat participarea la prima conferință dedicată mediilor de programare, Programatica 2010, eveniment organizat de către Agora Group, o editura specializata cu experienta de peste 18 ani in industria IT&C, în data de 26 noiembrie 2010, la Hotel Intercontinental, București.
Reprezentanți ai companiilor Oracle România, IBM România, Microsoft România, Cubrid, Zitec vor susține prezentări pe parcursul evenimentului, punctând ultimele noutăți, strategiile și direcțiile de evoluție ale diferitelor platforme de dezvoltare. În structura evenimentului sunt cuprinse și câteva workshop-uri interactive, susținute de către partenerii și comunitățile Candoo, Drupal România, Wordcamp și Open Agile România.
În cadrul conferinței Programatica 2010 vor fi prezentate și dezbătute noutăți legate de platformele Java, .NET, IBM Rational, metodologii și procese de dezvoltare Agile, cloud computing, soluții mobile, WEB, PHP, drepturi de proprietate și modele de licențiere.
Astfel, participanții vor putea să aleagă cea mai potrivită platformă pentru aplicațiile pe care intenționează să le dezvolte și să facă schimb de experiență și de idei.
Evenimentul este promovat cu ajutor partenerilor media: Osn.ro, PHP România, ITStiri.ro, Joobs, Java România, World IT, Lucrez in IT, TehnoPOL, RONUA, IT Trends, Digital Trends, Agora News, PRwave, PRwave Directory, Medialook și Smart FM. Alți parteneri: ARIES, ANIS, Byblos, iNES, DigiSign.
Aflați mai multe detalii despre Programatica 2010 pe www.programatica.ro.