Experiența vizitatorilor ParkLake este completată de aplicatia special dezvoltată pentru clienții centrului comercial, disponibilă gratuit in App Store și Google Play. Aplicația mobilă reprezintă soluția Footprints for Retail și este dezvoltată de Fullscreen Digital pentru a oferi soluții de marketing inteligent și interacțiuni directe cu clienții aflați în mișcare, prin intermediul tehnologiilor digitale, astfel încât centrul comercial să răspundă nevoilor utilizatorilor într-un mod natural, non-invaziv.
Acest lucru este posibil prin analizarea traseului și a intereselor generale ale vizitatorilor pe baza datelor anonime colectate prin infrastructura Wi-Fi. Aceste informații sunt completate prin intermediul unei aplicații pe care utilizatorii acceptă să și-o instaleze pe propriul telefon mobil pentru a crea experiențe adaptate fiecăruia dintre aceștia.
Aplicația mobilă ParkLake Shopping Center oferă consumatorilor toate informațiile necesare despre ParkLake. Cei care aleg să acceseze aplicația ParkLake Shopping Center au posibilitatea de a descoperi experiențele inedite oferite de ParkLake.
Astfel, prin intermediul aplicației mobile consumatorii primesc sugestii personalizate pe baza preferințelor lor, sunt la curent cu toate noutățile și descoperă cele mai cool produse. Pe lângă toate aceste informații utile, consumatorii pot beneficia de promoții și oferte personalizate, în timp real, la fața locului, în funcție de acțiunile lor.
Experiența este una individuală, hiper-personalizată și adaptată interesului fiecărui vizitator. Utilizatorii primesc sugestii pe primul ecran al aplicației și notificări de fiecare dată când apare ceva de maxim interes pentru ei, pe baza informațiilor pe care le deține aplicația. Aplicația mobilă este gândită astfel încât consumatorii ParkLake să descopere experiențe noi, relevante, memorabile, cu cel mai mic efort.
Aplicația ParkLake se diferențiază prin algoritmul de recomandare pe baza preferințelor utilizatorilor, optimizarea pentru marketing de proximitate și pe bază de localizare. Prin intermediul marketingului de proximitate, soluția astfel integrată elimină bariera dintre spațiul real și cel digital și permite, în premieră, crearea de campanii online bazate pe vizitele din centrul comercial.
„Credem că în această lume digitală informația face diferența în materie de analiză a rezultatelor oricărei acțiuni de marketing. Această analiză, care personalizează experiențele clienților noștri, ni se pare crucială în acest moment, doarece ne permite să le oferim un parcurs cât mai natural, atât în mediul digital cât și în lumea reală.” Catalin Cucian, ParkLake Shopping Center Manager