ParkLake Shopping Center va găzdui în 3 octombrie Media Music Awards 2017, gala premiilor industriei muzicale românești. Singurele premii muzicale din România, bazate pe difuzări reale radio – TV, se vor acorda în București, în ParkLake Garden, intrarea dinspre Parcul Titan, în cadrul celei de-a șasea ediții a evenimentului.
După cinci ediții de succes organizate în Sibiu, gala Media Music Awards se va desfășura anul acesta în Capitală, aducând în fața bucureștenilor cei mai mari artiști din țară. Începând cu ora 18:00, pe covorul verde sunt așteptați artiști care au dominat topurile muzicale în ultimul an, precum și multe vedete din showbiz-ul autohton, publicul având, astfel, ocazia să se bucure de o seară în compania lor.
Pe scena Media Music Awards 2017 și-au confirmat deja prezența unii dintre cei mai mari artiști din România, printre care Smiley, Connect-R, Irina Rimes, Andra, Alina Eremia, Matteo, Ami, Deepcentral, Guess Who, Grasu XXL, Voltaj, Jo, Freestay, Monoir, Osaka și Brianna, Adda, Damian & Brothers, Liviu Teodorescu, Ioana Igant & Eduard.
Premii precum Best Female, Best Male, Best Song, Best New Artist sau Best Featuring vor fi acordate artiștilor în vogă ai momentului, în funcție de numărul de difuzări radio/TV sau vizualizări pe YouTube. Statisticile în baza cărora sunt oferite premiile sunt efectuate de Media Forest, compania care identifică și monitorizează în timp real aparițiile radio și TV, în mod echidistant și transparent.
La edițiile precedente Media Music Awards au concertat peste 70 de artiști de top, iar printre câștigători s-au numărat Andra, Smiley, Carla’s Dreams sau Delia. Mai mult, ediția de anul trecut s-a bucurat de un succes impresionant, fiind urmărită de 40.000 de spectatori, 500.000 de telespectatori și 450.000 de online viewers. Anul trecut, în premieră pentru această gală, au fost introduse post eveniment, premii oferite de fani: Best Look şi Best Show MMA 2016.
Gala Media Music Awards este organizată cu sprijinul ParkLake și al Primăriei Sectorului 3.
Partenerii evenimentului sunt BCR, ASUS, Mercedes Benz, DigiMobil, Golden Brau, Restart România și Infomusic.ro.
Parteneri media: Pro FM, U TV, Music Channel.
Detalii despre evenimentele ParkLake găsiți pe www.parklake.ro sau pe pagina de Facebook ParkLake Shopping Center.