Omul este un întreg. Daca se îmbolnăvește corpul, sufletul, mintea, îl pot ajuta să învingă boala.
Adelina avea 16 ani şi era din Tulcea fiind pacienta secţiei de cîţiva ani. Tumora era acum localizată la ovare. Trebuia să înceapă o nouă cură de citostatice. Dar nu mai vroia, se săturase, ştia că tratamentul dă reacţii secundare de care îi era lehamite:din nou ameţeli, greţuri, etc. Medicul curant apelează la ajutorul Dnei T, psiholog care vizitează secţia spitalului cu regularitate, pentru a o convinge să facă şi această cură. Adelina era internată împreună cu mama ei care era disperată că nu mai putea s-o determine să reînceapă chinul.
Doamna T. se aşează pe patul fetei şi încep o lungă conversaţie. Ii ascultă toate obiecţiile şi îi propune o nouă 
abordare. O provoacă pe Adelina să se concentreze în timpul tratamentului pe un exerciţiu de vizualizare: „să-ţi închipui că boala ta e ca un munte pe care-l învingi dacă reuşeşti să-l urci până în vârf. Urcuşul pe munte este dificil, respiraţa este gâfâită, picioarele ajung să te doară, şi ochii pot obosi, dar perseverenţa te ajută să ajungi din ce în ce mai sus.Pe măsură ce urci şi peisajul se schimbă, vezi până mai departe şi te ajută să faci efort în continuare.” Adelina se uită neîncrezătoare la interlocutoare; „şi la ce mă ajută asta?” „Dacă te concentrezi pe această imagine vie organismul tău va reacţiona altfel la tratament, nu vei mai avea senzaţiile acelea neplăcute!” „Credeţi?” „Cred.” „Si dacă o să-mi fie rău în continuare?…”
