Părinții doresc să le asigure copiilor un stil de viată sănătos și o alimentație echilibrată, iar una dintre provocări o reprezintă și pachețelul cu mâncare pentru școală. 85% dintre părinții din mediul urban declară că obișnuiesc să le pregătească celor mici mâncare pentru școală, iar 86% dintre aceștia afirmă că fac asta zilnic, o arată cel mai recent studiu iSense Solutions.
45% dintre cei care declară că nu oferă pachet copiilor afirmă că le oferă bani de buzunar cu care să își cumpere mâncare în drum spre școală sau în pauze, iar 37% argumentează că aceștia mănâncă când pleacă de acasă și când se întorc.
Părinții poartă grija și responsabilitatea pentru alimentația celor mici, iar rutina de a pregăti pachetul pentru a doua zi se întâmplă din rațiuni diferite: 63% dintre ei se simt mai liniștiți când stiu exact ce consumă copilul lor, 36% consideră că este bine ca între mese copiii să aibă o gustare, 32% își doresc să reducă consumul de alimente procesate din dieta copilului, 28% afirmă că este mai ieftin, iar 25% afirmă că orarul de la școală se suprapune peste orele de masă, în special în rândul copiilor peste 15 ani (36%), care își petrec ceva mai mult timp la școală.
Ce primesc în pachet elevii din România?
Când vine vorba despre conținutul pachetului pe care copiii l-au primit în ultimul timp la școală, cele mai populare alimente sunt următoarele: sandviș (76%), fructe (47%), biscuiți/ napolitane (22%), batoane de cereale/ ciocolată/ cu fructe și semințe (22%), legume/ salată (17%), produse de patiserie (15%), prăjituri/ checuri dulci sau sărate făcute în casă (11%), nuci/ alune (8%), ouă/ omletă (7%).
Alimentele preferate pe care părinții aleg să le pună în sandviș constau în: brânză/ cașcaval (82%), mezeluri (71%), șnițel (49%), unt (49%), legume (36%), pate (24%), gem (14%), friptură rece (14%) și pește (7%).
„Părinții din mediul urban sunt preocupați de sănătatea și alimentația copiilor și încearcă să le ofere mese regulate, cât mai diversificate. Chiar dacă au la îndemână diferite tipuri de alimente și preparate procesate, este îmbucurător faptul că aleg preponderent lactate, fructe și legume, care le asigură copiilor un stil de viață sănatos”, declară Alina Zelezneac, Director Cercetare Cantitativă, iSense Solutions.
Pentru a completa pachetul, 85% dintre părinți declară că le pun copiilor apă, ceai (18%), iaurt/ sana sau chefir (12%), sucuri sau smoothie-uri de fructe/ legume (9%), lapte (5%) sau limonadă (8%).
Părinții declară că plătesc pe săptămână aproximativ 95 de lei pentru pachetele copiilor.
Dar câți bani de buzunar au elevii români?
55% părinți din mediul urban, utilizatori de internet, declară că le dau copiilor și bani de buzunar. O treime din aceștia declară că le dau copiilor mai puțin de 10 lei zilnic, în timp ce jumătate declară că oferă copiilor între 10-20 de lei pe zi.
Procentul părinților care oferă bani de buzunar crește direct proporțional cu vârsta copiilor, astfel aproximativ 79% dintre părinții care au copii cu varste cuprinse intre 15-17 ani fac acest lucru.
Datele prezentate fac parte din studiul săptămânal iSense Solutions Omnibus, cercetare reprezentativă pentru populația utilizatoare de Internet din mediul urban. Studiul a fost efectuat in în perioada 31 ianuarie-7 februarie pe un eșantion de 363 de părinți, marja maximă de eroare +/- 5.1%, la un nivel de încredere de 95%.