Conform Die Biene Maja Kindergarten, printre cele mai importante criterii în alegerea grădiniței se numără proximitatea, tariful, reputația și personalul
Cele mai importante aspecte de care părinții țin cont în procesul de selecție a grădiniței sunt proximitatea, tariful, reputația și personalul, potrivit Die Biene Maja Kindergarten, care oferă predare în limba germană în sistem matern. Mai mult, studiile interne ale Die Biene Maja arată că părinții care aleg o grădiniță particulară alocă până la 20% din veniturile familiei educației preșcolare.
„Este important, atât pentru părinți, cât și pentru instituțiile preșcolare să fie informați în ceea ce privește toate etapele care stau la baza procesului decizional în alegerea grădiniței unde copilul își petrece cea mai mare parte din timp, unde învață să comunice și își dezvoltă abilitățile cognitive”, a declarat Despina Hoinaru, Managing Partner, Die Biene Maja Kindergarten.
1. Proximitate, tarif, reputație și personal
Dacă în cazul tarifului părinții sunt dispuși să facă compromisuri și ajung să aloce aproximativ 20% din veniturile totale ale familiei pentru educația celor mici, distanța are cea mai mare pondere în procesul decizional. În ceea ce privește grădinițele cu predare în limba germană, reputația grădinței și rezultatele copiilor care au urmat acele cursuri se află printre principalele puncte de plecare în procesul de selecție.
2. Activități extracurriculare
Activitățile extracuriculare și diversitatea lor sunt un alt criteriu relevant, deoarece la momentul actual există două categorii de părinți: cei care optează pentru toate activitățile și cei care nu își înscriu copilul la niciuna, potrivit reprezentanților Die Biena Maja.
Tipul de activități preferate variază în funcție de vârstă. În cadrul Die Biene Maja Kindergarten, cele mai populare activități sunt dansul și pictur.a pentru copiii până în 4 ani, și Kinderlabor si Photoklub pentru cei mari.
3. Alimentația
Un alt punct inflențator în alegerea grădiniței este meniul. Dat fiind faptul că 95% din părinții care aleg serviciile Die Biene Maja Kindergarten preferă programul lung în locul celui scurt, aceștia simt nevoia să fie convinși că cel mic beneficiază de o alimentație sănătoasă, potrivită vârstei lui. De aceea, meniul zilnic este stabilit împreună cu un medic nutriționist, existând norme foarte clare privind categoriile de alimente pe care copiii au voie să le consume și cantitățile potrivite.
4. Vârsta ideală pentru a învăța limba germană
Vârsta ideală pentru a începe învățarea unei a doua limbi străine și a ajunge la un nivel de fluență echivalent cu cel al unui vorbitor nativ este de 2 ani. De asemenea, studiile au demonstrat că cei care încep acest proces în primii 4 ani ajung, mai târziu, să aibă performanțe școlare foarte bune și o abilitate de rezolvare a problemelor foarte dezvoltată. Primii 3-4 ani de viață sunt cei care pun bazele gândirii, imaginației și limbajului.
Despre Die Biene Maja
Die Biene Maja este o instituție de învățământ preșcolar cu predare în limba germană la nivel matern din București. Conținutul didactic urmărește conceptul educațional „Pyramide ©” dezvoltat de Institutul Pedagogic Cito (Germania). “Pyramide” facilitează învățarea limbii germane astfel, până la vârsta de 6 ani, copilul ajunge să atingă un nivel înalt de fluență echivalent cu cel al unui nativ.
Die Biene Maja Kindergarten a educat deja cu success patru generații de absolvenți care au fost admiși, în urma unui examen în limba germană, la Colegiul German Goethe din București, singura școală de tradiție cu predare în limba germană la nivel matern.
{mosloadposition user9}