Duminică, la miezul nopţii, Cătălin Ştefănescu stă de vorbă cu cel care a revoluţionat ideile privind educaţia copilului, la TVR 1, TVR HD şi TVR+
Autorul unui volum declarat „Gold Award Winner” în cadrul National Parenting Publications Awards în anul 2006, psiholog ale cărui lucrări au fost traduse în chineză, japoneză, coreeană, spaniolă, germană, italiană, suedeză, olandeză, bulgară, portugheză, arabă, ebraică, thailandeză şi română, considerat de revista „Time” drept „poate cel mai vehement critic al ideilor fixe din educaţie cu privire la note şi teste standardizate”, Alfie Kohn este invitatul lui Cătălin Ştefănescu de duminică, 15 decembrie, la Gatantat 100%, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.
S-a născut în 1957 la Miami, în Statele Unite. Este un foarte cunoscut scriitor, cercetător şi conferenţiar în probleme de educaţie generală, studiul comportamentului uman şi educaţie parentală, în vederea creşterii copiilor într-o nouă paradigmă, care exclude pedeapsa, condiţionarea sau motivarea bazată pe criteriile pieţei. Criticile pe care el le aduce competiţiei şi recompenselor au dus la o schimbare de perspectivă în rândul dascălilor, părinţilor şi managerilor din Statele Unite şi din multe alte ţări.
„Invitatul nostru este autorul unor cărţi de răsunet mondial, un autor controversat care dinamitează cam tot ce ştim în materie de educaţie. Cred că orice părinte are ceva de câştigat dacă citeşte cărţile acestui autor sau dacă rămâne în seara asta alături de noi, la această emisiune”, este convingerea lui Cătălin Ştefănescu.
Sosit în România la inviţatia revistei „Totul Despre Mame”, invitatul lui Cătălin Ştefănescu a susţinut o conferinţă despre iubirea necondiţionată în creştera copiilor şi şi-a lansat fabuloasa carte „Parenting necondiţionat”, cea pentru care a primit, de altfel, premiul la National Parenting Publications Awards.
„În speranţa că vă stârnesc interesul, vă ofer un citat din acest volum: Parentingul condiţionat reflectă tendinţa de a vedea aproape orice interacţiune umană, chiar şi între membrii unei familii, drept o tranzacţie economică. Legile pieţei – cerere şi ofertă, după faptă şi răsplată – au fost ridicate la rangul de principii universale şi absolute, ca şi cum totul din viaţa noastră, inclusiv ce facem cu copiii noştri, este similar cu achiziţionarea unei maşini sau închirierea unui apartament”, mai spune realizatorul TVR.
Kohn a fost invitat în sute de emisiuni radio şi TV, având inclusiv două apariţii în cadrul show-ului Oprah. A fost personajul principal al multor articole din „Washington Post” şi „Los Angeles Times”, iar munca lui a fost discutată şi prezentată în multe alte publicaţii de profil. Duminică, noapte, telespectatorii TVR 1 îl pot vedea şi, mai ales, asculta, într-o ediţie spectaculoasă Garantat 100%. Emisiunea poate fi văzută şi la TVR HD, precum şi online, pe TVR+.