Irlandezii inchid Calea Victoriei!
Prima paradă de Saint Patrick’s Day din Bucureşti se va organiza anul acesta, duminica 17 martie. Ireland Romania Network face un apel către toţi cei care iubesc primăvara, natura, frumuseţea şi omenia, către toţi cei care cred că a fi împreună este important, să sa alăture aceastei sărbători, să gândească Verde şi să poarte Verde.
Invitaţia de a participa la parada de Saint Patrick’s Day este deschisă tuturor. Oricine se poate alătura acestei călătorii cântând, jonglând, dansând sau doar purtând ceva verde şi distrându-se pe drumul plin de muzica şi culoare al paradei.
Parada va pleca din Piaţa George Enescu, la ora 15:30 şi va parcurge Calea Victoriei până pe strada Lipscani. Zece care alegorice vor colora străzile cu mesajul „Happy Saint Patrick’s Day, Romania!” („La mulţi ani de Sfântului Patrick, România!”). Acestea vor fi decorate de studenţii Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti şi de membrii Teatrului de Artă Bucureşti.
Aceasta va fi cea mai mare paradă de Saint Patricks din Europa (în afara graniţelor Irlandei) şi va fi formată din 10 care alegorice decorate în culorile Irlandei care vor fi însoţite de muzicieni, toboşari, cimpoieri şi dansatori. Platformele mobile au fost puse la dispoziţia paradei de către firma Supercom.
După plecarea din Piaţa George Enescu, steagurile Irlandei şi României vor flutura in aer, semnificand legătura puternică dintre cele două ţări.
Unul dintre carele alegorice va fi sponsorizat de Ireland Romania Network, alături de care va cânta formaţia Coras din Irlanda şi vor dansa membrii trupei Irish Way (aceştia vor susţine sâmbătă, 16 martie, ora 19.00 şi un spectacol la ARCub). King’s Stone Restaurant va sponsoriza carul alegoric alături de care va cânta trupa Ad Hoc. Alte care vor fi sponsorizate de Ambasada Irlandei, Oscar’s Pub, Good Art of Noon, Regatta, Kings Stone restaurant şi AstonEco Management. Unul din carele alegorice va reprezenta Festivalul „Drumul lung spre Cimitirul Vesel” care are loc la Săpânţa, judeţul Maramureş, iar din Săpânţa se va alătura paradei Ansamblul Folcloric Săpânţa, dedicat conservării muzicii tradiţionale.
Cunoscutul muzician Grigore Leşe va conduce, în fruntea paradei, un grup de 20 de cimpoieri din Iaşi, Prahova, Munţii Apuseni, Tara Vrancei, Vaslui şi Bucureşti. Parada va fi urmată de o reuniune a cimpoierilor unde se va discuta înfiinţarea Ligii Naţionale a Cimpoierilor din România. Liga îşi propune să sprijine, prin iniţiative educaţionale şi de promovare, cultura şi tradiţia cimpoiului, instrument străvechi, care semnifică şi conexiunea pastorală comună dintre România şi Irlanda.
În intervalul 14.00 – 16.00, în Piaţa George Enescu, artistul plastic Andreea Hudini va coordona un atelier în cadrul căruia copiii din clasele primare îşi vor putea confecţiona măşti care să-l reprezinte pe Patrick the Leprechaun, mascota evenimentului, vor desena pe asfalt şi vor modela baloane.
Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile susţine evenimentul şi va promova în rândul organizaţiilor neguvernamentale mesajul „THINK GREEN, WEAR GREEN”, învitându-le să se alăture activităţilor care se vor desfăşura în Piaţa George Enescu.
Parada de Saint Patrick’s Day este o tradiţie atât în Irlanda, cât şi în străinătate. După Marea Foamete din secolul al XIX-lea, cauzată de lipsa cartofilor, un val de emigranţi a părăsit Irlanda, iar Parada de Saint Patrick’s Day a devenit modalitatea acestora de a-şi manifesta identitatea. Pornind de la tradiţie, au început să se organizeze peste tot în lume parade care au ajuns să îi includă pe toţi cei care împărtăşesc aceleaşi valori.