Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Pandemia remodelează percepția angajaților asupra spațiului ideal de lucru – un studiu realizat de Skanska în CEE

Situația actuală a modului de lucru în CEE și România

Potrivit sondajului realizat de Skanska în cadrul Europei Centrale și de Est, în prezent, aproape jumătate dintre angajații din Polonia, România, Ungaria și Republica Cehă merg la birou în fiecare zi, iar acum au preferințe specifice cu privire la locul lor de muncă. Acestea includ un spațiu liniștit și standarde înalte (de exemplu, siguranță, relaxare, munca în aer liber). Sunt factorii cheie cel mai frecvent indicați în regiune, care îi motivează pe oameni să lucreze de la birou.

Studiul prezintă o analiză a răspunsurilor a 2000 de angajați din patru țări ale Europei Centrale și de Est – Polonia, Republica Cehă, România și Ungaria. Scopul principal al studiului a fost să adune date referitoare, printre altele, la perspectiva angajaților în ceea ce privește condițiile spațiului lor de lucru și, prin urmare, viitorul spațiilor de birouri.

Situația actuală a modului de lucru în CEE și România

În prezent, aproape jumătate dintre respondenții din CEE (48%) lucrează în fiecare zi de la birou, același procent fiind valabil și în cazul angajaților români care s-au întors să-și desfășoare activitatea în spațiile de lucru. 18% dintre angajații români lucrează într-un regim hybrid, cu 3 sau 4 zile pe săptămână la birou, în timp ce 20% din angajații români lucrează doar de la domiciliu.

Situația actuală a modului de lucru în CEE și România

Cea mai dorită opțiune: modelul de lucru hybrid, dar în care predomină totuși munca de la birou

Sondajul arată că „biroul” de acasă nu este soluția ideală în ochii angajaților din CEE, respectiv din România – ponderea celor care preferă să lucreze doar de la birou este mai mare în comparație cu cei care preferă să lucreze doar de acasă.

După cum dovedește studiul, regiunea se îndreaptă către un model hybrid, dar în care domină totuși preferința pentru munca de la birou: pentru 51% dintre angajații chestionați, varianta ideală de muncă presupune cel puțin 3-4 zile pe săptămână lucrate de la birou. Această tendință este vizibilă în toate țările din CEE.

Specific pentru respondenții din România, 27% ar opta pentru munca de la birou de cel puțin 3-4 zile pe săptămână ca fiind modelul ideal de lucru, în timp ce 22% dintre ei și-ar dori să lucreze exclusiv de la birou și 19% ar prefera să lucreze doar de acasă.

de ce nu vreti la birou in cursul saptamanii studiu skanska loc de munca

 

Noile spații de birouri trebuie să ofere mai mult decât înainte de pandemie

Necesitatea mutării biroului la domiciliu a schimbat și rutina zilnică pentru mulți oameni. Cele mai avantajoase aspecte ale muncii de acasă enumerate de angajații din CEE includ ușurința organizării vieții de familie (51%), condițiile bune de muncă la domiciliu (48%) și economisirea timpului de deplasare la birou (45%).

Conform studiului, pentru români primează condițiile bune în care lucrează de acasă (53%), urmate de timpul economisit odată ce nu mai sunt nevoiți să facă naveta (51%) și ușurința organizării vieții de familie (49%).

Ce te-ar incuraja sa lucrezi la birou

“Pandemia a jucat un rol important în determinarea viitorului spațiilor de birouri și a început să modeleze noi nevoi în rândul angajaților, care au acum alte așteptări și dorințe în ceea ce privește spațiile de lucru. Birourile trebuie să se reinventeze și să se adapteze noului context. Oamenii vor să găsească în spațiile de birouri confortul sporit, echipamente IT de înaltă calitate și garanția siguranței în ceea ce privește sănătatea. Divertismentul și relaxarea din timpul pauzelor de masă capătă și ele o importanță mai mare în rândul angajaților, la fel ca posibilitatea de a lucra în aer liber. Acest studiu ne-a oferit oportunitatea de a înțelege dorințele angajaților români în contextul CEE și cu siguranță ele vor deveni importante puncte de reper atât pentru angajatori, cât și pentru dezvoltatori în perioada ce urmează”, spune Anne-Marie Diaconu, Leasing & Asset Management Director în cadrul diviziei de dezvoltare a Skanska CEE în România

Studiul remarcă o serie de diferențiatori în ceea ce privește aspectele care i-ar motiva pe angajații din cele patru țări să se întoarcă la birou: Pentru angajații români cel mai important este ca locul de muncă să atingă standarde de calitate ridicată, inclusiv siguranță sanitară și posibilitatea de relaxare și de lucru în aer liber, în timp ce pentru angajații din Polonia, un prim factor de motivație ar fi suportarea cheltuielilor pentru serviciile alimentare de către angajator. Angajații din Cehia și Ungaria, pe de altă parte, își doresc locuri de muncă liniștite sau spații de lucru individuale, separate. Maghiarii ar aprecia și locurile de parcare gratuite.

Biroul pe care și-l doresc angajații trebuie să ofere confort, siguranță și echipamente IT de înaltă calitate

Printre primii trei indicatori ai unui birou ideal pentru români se numără: dotarea cu echipamente IT de înaltă calitate (39%), spații verzi, deschise pentru muncă și relaxare (33%) și cafenelele, cantinele sau restaurantele care să ofere mâncare gustoasă și sănătoasă.

Alte aspecte cruciale includ un spațiu liniștit care să permită concentrarea (32%), un iluminat profesional al spațiului care să nu obosească ochii (27%), spațiul separat sau individual de lucru (18%) și locuri speciale destinate socializării cu echipa și sesiunilor creative (18%).

“Noile așteptări ale angajaților vor modela felul în care vor fi gestionate clădirile de birouri de acum încolo, cu o atenție din ce în ce mai mare asupra aspectelor ce țin de ospitalitate. Ne îndreptăm către spații de înaltă calitate, care pun la dispoziție facilități concentrate în jurul conceptului de well-being: de la aer și iluminat până la siguranța sanitară, zonele verzi și spațiile recreaționale, accesul la mâncare sănătoasă. Rezultatele arată că în special pentru români toate acestea sunt extrem de importante. Zonele verzi și siguranța sanitară cântăresc cel mai mult în ceea ce privește decizia de reîntoarcere la birou. Care for Life Office Concept implementat de Skanska și certificarea WELL Health & Safety Rating atestă preocuparea noastră în acest sens. Ele recunosc capacitatea clădirilor Skanska de a funcționa adaptat la aceste noi vremuri și nevoi, oferind soluții pregătite pentru a face angajații să se simtă mereu bine și în siguranță”, adaugă Anne-Marie Diaconu.

Printre reținerile pe care românii le au cu privire la reîntoarcerea la birou, se numără: imposibilitatea de a servi o masă caldă și sănătoasă la muncă (14%), 17% nu vor să-și petreacă timpul într-un spațiu închis, cu aer condiționat și 26% se tem de contactarea virusului odată cu întoarcerea la birou.
Studiul confirmă preocuparea ridicată în ceea ce privește normele de siguranță pentru toți angajații din cele patru țări CEE. La nivelul regiunii, rezultatele arată că standardele sanitare ridicate pot încuraja revenirea la lucru în birouri, în timp ce lipsa acestora provoacă teama de a contracta virusul.

Dezinfectarea zilnică a biroului (41%), densitatea mai mică a populării birourilor (37%) și soluțiile contactless (37%) sunt principalii factori care ar afecta pozitiv sentimentul de siguranță al angajaților în birou.

ce vreti de la lucrul la birou

Despre studiu:

Studiul a fost realizat de Skanska, cel mai mare dezvoltator de birouri din Europa, în parteneriat cu compania de cercetare și analiză Zymetria. Ca parte a sondajului cantitativ online, utilizând metoda CAWI, au fost colectate răspunsuri de la 2.000 de lucrători de birou care locuiesc în orașe mari din patru țări – Polonia, România, Republica Cehă și Ungaria.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.