Proiectul pan european Brain@Home, coordonat de SIVECO Romania, propune o soluție viabilă de menținere a vieții active pentru persoanele în vârstă
Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), datorită îmbunătățirii stării de sănătate la nivel global, numărul de persoane vârstnice este în creștere. Se estimează că, până în 2050, peste 22% din populația globală va avea peste 60 de ani. Acest fenomen este deja realitate în unele țări dezvoltate precum Germania, Italia sau Suedia.
Pe de altă parte, peste tot în lume se înregistrează o creștere galopantă a bolilor cronice.
Astfel, dacă în 2001, afecțiunile cronice reprezentau 46% din toate bolile, fiind responsabile pentru 60% dintre cele 56,5 milioane de decese raportate anual pe planetă, se anticipează că, până în 2020, această proporție va deveni covârșitoare. Numai pentru afecțiunile cronice neurologice creșterea ar fi de 57%.
Acestea sunt statisticile bazate pe realitățile societății moderne.
Procesul de îmbătrânire este unul complex, fără o legătură directă între abilitățile fizice și mentale, ceea ce înseamnă că ajutorul de care are nevoie o persoană trebuie adaptat în mod unic cerințelor sale individuale.
Cum putem, totuşi, transforma provocările cu care se confruntă persoanele vârstnice în oportunități pentru ele și pentru întreaga societate?
Acest lucru este nu numai fezabil, dar și la îndemână, cu ajutorul unor soluții inteligente puse, în special, la dispoziția acelor seniori a căror condiție socială și de sănătate le poate spori independența de acțiune și, implicit, calitatea vieții.
În pofida concepției tradiționale că utilizarea tehnologiilor moderne este foarte scăzută în rândul populației cu vârstă înaintată, există un volum uriaș de date care atestă că seniorii au capacitate ridicată de a absorbi tehnologii adaptate nevoilor lor și sunt extrem de interesați în auto-gestionarea simptomelor bolilor cronice de care suferă.
Astfel, în condițiile în care primesc ajutorul și instrumentele utile, prin programe dedicate și adaptate nevoilor lor, persoanele vârstnice își pot ameliora considerabil starea de sănătate fizică și mentală.
Un astfel de program este Brain@home.
Demarat în iunie 2016 acest proiect pan-european este coordonat de SIVECO România în colaborare cu 5 parteneri din 3 țări: Casa di Cura Privata del Policlinico (Italia), MediaHospital (Italia), Pannon Business Network Association (Ungaria), InfomatiX (Ungaria), Universitatea Bucuresti (România).
În următorii 2 ani și jumătate, vor fi implementate 3 centre pilot în România, Italia și Ungaria.
În fiecare centru, vor fi recrutați câte 40 de beneficiari, în vârstă de peste 65 ani.
Activitățile proiectului cuprind:
• Dezvoltarea unei platforme informatice prin intermediul căreia persoanele vârstnice să aibă acces la un mediu motivant, interesant și captivant, care să-i ajute să-și instruiască creierul și să se implice în activități fizice într-un spațiu sigur, propria casă /cămin.
• Construirea unui sistem hardware compus din dispozitive portabile destinate stimulării instruirii mentale.
• Construirea unei platforme de tip gaming cu rol în instruirea socială. Toate jocurile și aplicațiile interactive sunt stocate în cloud. Scorul obținut de către un utilizator într-un joc poate fi comparat cu cel al celorlalți utilizatori.
• Constituirea unei comunități virtuale pentru persoanele vârstnice și asistenții, familiile, prietenii acestora, în care să-și împărtășească și disemineze cunoștințele și aspectele inedite despre călătorii sau locuri interesante.
• Implementarea unui sistem care stochează rezultatele medicale și permite utilizatorilor, asistenților, medicilor generaliști/medicilor de familie accesul (pe web, pe telefonul mobil etc.) la aceste date și evoluții.
• Realizarea unei analize privind îmbunătățirea stării generale, calității vieții, stadiului cognitiv, după parcurgerea programului de instruire.
Principalele beneficii pe care proiectul le aduce:
· Îmbunătățirea calității vieții participanților la program.
· Îmbunătățirea funcțiilor fizice, cognitive și sociale pe care persoanele în vârstă le pierd progresiv în cursul procesului natural de îmbătrânire – acest aspect e monitorizat cu precădere la persoanele care se confruntă cu lipsa unor abilități funcționale, platforma având și un rol de detectare timpurie – a riscului privind declinul cognitiv și de semnalare a necesității -unui examen clinic.
· Elaborarea unui model valid pentru replicarea pe scară largă, la nivelul întregii Europe, a soluției Brain@Home, cu respectarea diversității socio-culturale.
· Adoptarea platformei de către muzee, teatre de operă, situri istorice, ca o modalitate de a ajunge la foștii vizitatori, care au astfel acces de la distanță la comorile lor spirituale.
“Suntem onorați să coordonăm un astfel de proiect, în care putem să valorificăm rezultatul demersurilor de cercetare din cadrul SIVECO. Brain@Home este un proiect care vizează o problematică de mare actualitate la nivel european oferind soluții pentru o categorie socială aflată în creștere. În lumea de azi, tehnologiile fac posibilă incluziunea socială a tuturor cetățenilor, depășind barierele create de timp și spațiu. Calitatea vieții este cel mai important aspect diferențiator pentru o persoană în vârstă. Şi Brain@Home este o soluție pentru îmbunătățirea acesteia”, declară Monica Florea, directorul departamentului de proiecte europene din cadrul SIVECO România.