- Expoziția de pălării Nita Sao va include piese asemeni celor create pentru Casa Regală
- În cadrul Pop Up Store, designerul român Ana Istodorescu va oferi consiliere vestimentară și sfaturi despre cum poate fi inclusă pălăria într-o ținută
Sun Plaza invită bucureștenii într-o călătorie în fascinanta lume plină de eleganță și inspirație a pălăriilor Nita Sao, semnate de designerul român Ana Istodorescu. Zeci de piese statement, asemeni celor create de designer pentru evenimentele Casei Regale, vor fi expuse în perioada 7 – 16 august, în centrul comercial.
Pălării cu forme atipice sau cu boruri mari, accesorizate cu flori realizate manual, cristale sau voalete, cu aer vintage, statement sau urmând un stil minimalist vor putea fi admirate în Sun Plaza, la parter, și promit să aducă inspirație și stil prin detalii elegante.
De asemenea, în perioada 1 – 31 august, la etaj, va fi amenajat și un Pop up Store Nita Sao cu pălării și ținute handmade, pe care vizitatorii centrului comercial le pot achiziționa. În magazin, vizitatorii Sun Plaza pot beneficia de ședințe de consiliere vestimentară personalizată cu Ana Istodorescu, acestea desfășurându-se zilnic, în perioada 7-16 august, pe durata expoziției, în intervalul 18:00-20:00, în baza unei programări prealabile.
PopUp Store-ul Nita Sao din Sun Plaza este deschis publicului de luni până vineri, de la 12:00- 22:00, iar sâmbătă și duminică de la 10:00 – 22:00.
Ana Istodorescu este un designer român cunoscut prin creațiile unice, originalitate și curajul de a readuce pălăria în garderoba femeii moderne.
Universul creativ al Anei Istodorescu cuprinde colecții deosebite, realizate manual, cu multă atenție la fiecare detaliu.
În 2019, Ana Istodorescu a devenit ambasador al talentului designerilor români, reprezentând țara la cea mai mare expoziție de pălării din lume, The Great Hat Exhibition, organizată la Londra. Creația sa, „100 de Bujori Românești”, un tribut adus celor 100 de ani de România modernă, a putut fi admirată alături de alte 200 de creații ale modiștilor din întreaga lume.