Anul acesta, compania daneză JYSK, parte a grupului JYSK Nordic, demarează un nou proiect de responsabilitate socială, de data aceasta pentru o cauză de mediu. Alături de inițiativa națională de împădurire Plantăm fapte bune în România, „Pădurea JYSK – începutul unei tradiții” va prinde rădăcini în data de 18 noiembrie, la Șotânga, județul Dâmbovița.
Primele 6 hectare vor fi împădurite exclusiv prin implicarea companiei atât financiar, cât și cu ajutorul angajaților voluntari. Prin această acțiune, JYSK își propune împădurirea, în următorii ani, a unei suprafețe de câteva zeci de hectare, alături de „Plantăm fapte bune în România”.
„18 noiembrie este o zi pe care o așteptăm cu nerăbdare, pentru că este ziua în care va lua naștere Pădurea JYSK. Aproximativ 20% din efectul de seră este cauzat de defrișările și incendiile de pădure care au dus la scăderea terenului împădurit în toată lumea. De aceea, în cadrul grupulului JYSK Nordic a existat o preocupare constantă pentru folosirea unor materii prime prietenoase cu mediul și pentru păstrarea zonelor împădurite. De exemplu, mobilierului de grădină din lemn, una dintre cele mai importante categorii de produse din gama noastră, este în proporție de 80% certificat FSC. Această certificare atestă faptul că mobilierul provine din păduri în care nu se taie mai mult lemn decât se poate reproduce în mod natural. Mergem mai departe și susținem plantarea primei păduri JYSK din lume, în localitatea Șotânga din județul Dâmbovița”, a declarat Alex Bratu, Country Manager JYSK România.
„Ne dorim ca fiecare plantație pe care o sădim să spună o poveste. JYSK s-a alăturat demersului nostru curajos, iar pentru data de 18 noiembrie le promitem o poveste de neuitat, o poveste despre voluntari, puieți, unelte, muncă și voie bună”, a declarat Simona Camburu, Coordonator Fundrasing PFBRo.
12.500 de puieți de plop alb vor fi plantați pe o fostă haldă de cărbune ce măsoară 5 hectare, iar 7.500 de puieți de salcâm vor prinde rădăcini pe un teren cu sol sărăcăcios, bogat în pietriș, care prin împădurire poate fi valorificat. Viitoarea cultură va avea atât un rol protectiv (fiind stavilă împotrivă troienirii zăpezii iarna), cât și un rol estetic.
Voluntarii interesați să participe la activitățile din 18 noiembrie, se pot înscrie pe site (din meniu se alege ”Implică-te”, apoi ”Voluntar”, urmărind instrucțiunile existente) sau direct formular – click aici. Participanţii primesc în urma activității de plantare sau de organizare o diplomă Green Endorsement, recunoscută în CV de peste 30 de companii de renume.
Pentru informații suplimentare legate de implicarea în activitățile PFBRo, cei interesați sunt rugați să trimită un e-mail la adresa voluntar@plantamfaptebune.ro.