Ieri, 12 mai, Comisia Europeană a adoptat Planul de acțiune al UE „Către reducerea la zero a poluării aerului, apei și solului” – un rezultat esențial al Pactului verde european și principalul subiect al Săptămânii verzi a UE din acest an.
Planul stabilește o viziune integrată pentru 2050: o lume în care poluarea să fie redusă la niveluri care să nu mai fie dăunătoare sănătății umane și ecosistemelor naturale, precum și etapele necesare pentru a atinge acest obiectiv. Planul interconectează toate politicile relevante ale UE în materie de combatere și prevenire a poluării, punând un accent deosebit pe modul de utilizare a soluțiilor digitale pentru a combate poluarea. Se prevede revizuirea unor acte legislative relevante ale UE pentru a identifica lacunele rămase în legislația UE și situațiile în care este nevoie de o mai bună punere în aplicare pentru a îndeplini aceste obligații juridice.
Vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat: Ambiția Pactului verde este aceea de a construi o planetă sănătoasă pentru toată lumea. Dacă vrem un mediu fără substanțe toxice, atât pentru oameni, cât și pentru planetă, se impune să acționăm acum. Acest plan ne va servi drept ghid pentru a realiza această ambiție. Noile tehnologii ecologice, pe care le avem deja la dispoziție, pot contribui la reducerea poluării și la crearea de noi oportunități de afaceri. Demersurile întreprinse de Europa pentru a reconstrui o economie mai curată, mai echitabilă și mai durabilă trebuie să contribuie, la rândul lor, la realizarea ambiției de reducere la zero a poluării.
Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, a declarat: Poluarea mediului are un efect negativ asupra sănătății noastre, mai ales asupra categoriilor celor mai vulnerabile și mai defavorizate din punct de vedere social, fiind, de asemenea, unul dintre principalii factori ai declinului biodiversității. Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie ca UE să ocupe un loc fruntaș în lupta împotriva poluării la nivel mondial. Prin Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării, vom crea un mediu de viață sănătos pentru europeni, vom contribui la o redresare rezilientă și vom stimula tranziția către o economie curată, circulară și neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei.
Pentru a orienta UE către obiectivul pentru 2050 privind o planetă sănătoasă pentru oameni sănătoși, planul de acțiune stabilește obiective-cheie pentru 2030 de reducere a poluării la sursă comparativ cu situația actuală. Și anume:
- îmbunătățirea calității aerului pentru a reduce cu 55 % numărul de decese premature cauzate de poluarea atmosferică;
- îmbunătățirea calității apei prin reducerea deșeurilor, a deșeurilor de plastic din mediul marin (cu 50 %) și a microplasticelor deversate în mediul înconjurător (cu 30 %);
- îmbunătățirea calității solului prin reducerea cu 50 % a pierderilor de nutrienți și a utilizării pesticidelor chimice;
- reducerea cu 25 % a ecosistemelor UE în care poluarea atmosferică amenință biodiversitatea;
- reducerea cu 30 % a numărului de persoane cu afecțiuni cronice cauzate de zgomotul produs de transport și
- reducerea semnificativă a cantității de deșeuri generate și cu 50 % a deșeurilor municipale reziduale.
Planul prezintă o serie de inițiative și acțiuni emblematice, printre care:
- alinierea în mai mare măsură a standardelor de calitate a aerului la cele mai recente recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății;
- revizuirea standardelor de calitate a apei, inclusiv a apei din râurile și mările din UE;
- reducerea poluării solului și intensificarea procesului de regenerare a solului;
- revizuirea majorității actelor legislative ale UE în materie de deșeuri pentru a le adapta la principiile economiei curate și circulare;
- susținerea ambiției de reducere la zero a poluării cauzate de producție și consum;
- prezentarea unui tablou de bord al performanței ecologice a regiunilor UE pentru a promova ambiția de reducere la zero a poluării în toate regiunile;
- reducerea inegalităților în materie de sănătate cauzate de ponderea disproporționată a efectelor nocive asupra sănătății suportate în prezent de persoanele cele mai vulnerabile;
- reducerea amprentei de poluare externă a UE prin restricționarea exportului de produse și deșeuri care au efecte nocive și toxice în țările terțe;
- lansarea laboratoarelor vii pentru soluții digitale ecologice și soluții inteligente de reducere la zero a poluării;
- consolidarea centrelor de cunoaștere ale UE pentru reducerea la zero a poluării și reunirea părților interesate în cadrul Platformei părților interesate privind reducerea la zero a poluării;
- consolidarea asigurării respectării măsurilor de reducere la zero a poluării împreună cu autoritățile de mediu și alte autorități de aplicare a legii.
Împreună cu Strategia pentru promovarea sustenabilității în domeniul substanțelor chimice, adoptată anul trecut, acest plan de măsuri transpune în practică ambiția UE de reducere la zero a poluării pentru un mediu fără substanțe toxice. Acesta este indisolubil legat de obiectivele UE privind neutralitatea climatică, sănătatea, biodiversitatea și utilizarea eficientă a resurselor și se bazează pe inițiative din domeniul energiei, al industriei, al mobilității, al alimentelor, al economiei circulare și al agriculturii.
Săptămâna verde a UE de anul acesta, cel mai mare eveniment anual privind politica de mediu, care va avea loc în perioada 1-4 iunie, le va permite cetățenilor din întreaga UE să discute despre reducerea poluării din multiplele sale perspective în cadrul conferinței principale de la Bruxelles, online și în cadrul a peste 600 de evenimente organizate în parteneriat.
Context
Poluarea este principala cauză de mediu care determină multiple boli psihice și fizice și decese premature, mai ales în rândul copiilor, al persoanelor cu anumite afecțiuni medicale și al vârstnicilor. Persoanele care trăiesc în zone defavorizate locuiesc adesea în apropierea unor situri contaminate sau în zone în care traficul este foarte intens. Un mediu fără substanțe toxice este, de asemenea, esențial pentru protejarea biodiversității și a ecosistemelor noastre, deoarece poluarea este una dintre principalele cauze care duc la pierderea biodiversității. Aceasta reduce capacitatea ecosistemelor de a furniza servicii precum sechestrarea carbonului și decontaminarea aerului și a apei.
Conform unui raport al AEM privind sănătatea și mediul, apărut recent, în UE, peste 400 000 de decese premature (inclusiv cauzate de cancer) sunt atribuite în fiecare an poluării aerului înconjurător, iar 48 000 de cazuri de cardiopatie ischemică, precum și 6,5 milioane de cazuri de perturbare cronică a somnului sunt atribuite poluării fonice, pe lângă alte boli imputabile ambelor tipuri de poluare.
UE a stabilit deja numeroase obiective legate de poluare. Legislația existentă privind aerul, apa, mediul marin și zgomotul stabilește obiective pentru calitatea mediului, iar multe legi tratează problema surselor de poluare. În plus, Comisia a anunțat unele obiective generale pentru reducerea pierderilor de nutrienți și a pesticidelor în cadrul strategiei „De la fermă la consumator” și a celei privind biodiversitatea, pentru a contribui la atingerea obiectivelor noastre în materie de biodiversitate.