După ce a demarat construcția primelor spații logistice în parcul P3 Bucharest, investitorul specializat, dezvoltatorul și managerul de proprietăți europene de logistică P3 anunță începerea lucrărilor la primul depozit în P3 Prague D11, un nou parc logistic situat în apropiere de Praga. Spațiul logistic cu o suprafață totală de 20.000 m2 va fi construit ca urmare a contractului semnat cu Exiteria, unul dintre retailerii online de top în industria mobilei în Cehia. Compania va ocupa 10.787 m2 din noul spațiu, restul de 9,213 m2 urmând să fie dezvoltat speculativ.
Exiteria este prezentă în Republica Cehă, Slovacia și Ungaria, unde deține magazinele online MABYT (www.mabyt.cz) și MT-nabytek (www.mt-nabytek.cz). În Cehia, își desfășoară activitatea în orașul Brno, într-un spațiu de peste 11.000 m2, la care se adaugă acum Praga, ceea ce îi va permite să proceseze comenzile mult mai repede și mai eficient. Exiteria va folosi spațiul din P3 Prague D11 pentru a furniza mobilă în toată regiunea Bohemiei.
Exiteria ocupă temporar un spațiu de 4.500 m2 în parcul P3 Horní Počernice, dar se va reloca în P3 Prague D11 atunci când clădirea va fi finalizată, în mai 2016. Noua clădire va fi construită conform cerințelor specifice ale Exiteria, inclusiv cele legate de echipamentul special de încărcare, adaptat pentru tipul de vehicule de transport pe care compania le utilizează pentru distribuție.
Recent, P3 a primit recunoaștere din partea industriei pentru proiectele sale din Europa. Compania a câștigat premiul cel mare la categoria Depozite și Parcuri Industriale, la cea de-a 17-a ediție a galei Best of Realty, din Cehia. P3 a fost premiat pentru centrul de distribuție de 40,000 m2 construit în sistem Build-To-Suit în P3 Prague D8 Park pentru VF Corporation, care deține branduri premium de retail precum VANS, The North Face, Wrangler și Timberland.
Grație achizițiilor și investițiilor din ultimul an – inclusiv achiziția P3 Bucharest în România – P3 a câștigat și Premiul Investitorul anului în depozite în Europa Centrală și de Est, la cea de-a cincea ediție anuală a galei CEE Investment and Green Building Awards, organizată de EuropaProperty la Varșovia, în această toamnă. Premiile recunosc excelența în sectorul de investiții din Europa Centrală și de Est. Distincțiile le sunt oferite companiilor care au atins performanțe și care au încheiat investiții importante.
În România, P3 a început de curând prima construcție de tip Build-to-Suit de la achiziția P3 Bucharest, în urma unui parteneriat mai amplu, care prevede stabilirea unui hub logistic cu o suprafață totală de 81.000 m2 (care include o clădire existentă și două clădiri noi) pentru Carrefour, cel mai mare retailer din Europa. Cele două clădiri noi vor mări portofoliul total al P3 în România, care include deja opt depozite, la circa 270.000 m2. Poziționat strategic, la kilometrul 13 de pe autostrada A1, P3 Bucharest dispune, totodată, de teren care permite dezvoltarea a 114.000 m2 de spații suplimentare, cu unități începând de la 4.000 m2 și până la 40.000 m2..