Cea mai nouã ediţie „Te cunosc de undeva!”, difuzatã în aceastã searã, de la 20:30, vine cu o provocare de zile mari nu doar pentru cei 8 concurenţi ai transforming show-ului, ci şi pentru unul dintre juraţi. Ozana Baranbancea va face un duet de excepţie cu Dumitru Botnaru (Dima), unul dintre concurenţii celui mai nou sezon X Factor, cei doi interpretând piesa „Santo, Santo” a Gloriei Estefan şi a lui Alexandre Pires. Şi dacã din punct de vedere vocal, nu a existat niciun fel de problemã pentru mezzosopranã, iatã cã recuzita i-a dat ceva fiori.
Ozana va purta în aceastã searã o rochie tradiţionalã de nuntã din America de Sud, moment ce i-a stârnit o mulţime de amintiri: „Nu m-am gândit nicio secundã la vestimentaţie, mi-am concentrat toatã atenţia asupra melodiei. În momentul în care am ajuns în cabinã m-a bufnit râsul. Le-am spus colegilor cã fac o repetiţie pentru data viitoare! J Nu pot sã nu recunosc cã mi-a trecut prin minte momentul nunţii mele. A fost cu adevãrat emoţionant şi de-abia aştept sã împart cu telespectatorii acest moment!” a declarat Ozana.