Agenția Oxygen a semnat campania integrată de comunicare pentru deschiderea FASHION HOUSE Pallady, primul centru de acest tip inaugurat în acest an în Europa continentală.
Strategia Oxygen s-a axat pe faptul că noul centru outlet oferă echilibrul perfect între dorința clienților pentru necesitatea unei experiențe de cumpărături sigure, dar în același timp atractive – prin branduri de top și discounturi de până la 70% în fiecare zi. FASHION HOUSE Pallady aduce un concept nou pe piața centrelor comerciale din România – galerii în aer liber ce alcătuiesc un shopping land cu un vibe aparte, cu un design inspirat din arhitectura Belle Époque a Bucureștiului.
Sub conceptul „Shopping magia continuă”, campania a avut ca scop poziționarea noului outlet ca destinație de smart shopping pe harta comercială a Capitalei, dar și în împrejurimi. Mixul de comunicare a inclus OOH, print, TV și radio, activități de PR și BTL, și mediul online.
„Ne bazăm pe Oxygen pentru servicii integrate de comunicare, de la strategie la creație, PR și BTL, pentru cele două centre de tip outlet din București. Ne bucură că alături de Oxygen și partenerii noștri, am avut rezultate excepționale pentru lansarea FASHION HOUSE Pallady și vom continua să dezvoltăm campanii frumoase și de impact, împreună”, a declarat Mia Deaconu, Marketing Manager FASHION HOUSE Group România.
„Am lucrat cu mare plăcere pentru lansarea unui produs cu o estetică aparte pe care l-am și folosit ca background pentru toate vizualurile din campania de comunicare. O oportunitate de neratat, la cât de frumos a fost dezvoltat întregul complex. N-ați văzut cum arată noul FASHION HOUSE Pallady? Păi să mergeți, zic. Vă veți simți ca la promenadă în Bucureștiul de odinioară. Pentru că smart shopping e și despre cum te simți când faci cumpărături, pe lângă faptul că ai zilnic discounturi mari la branduri premium”, a declarat Cristiana Belodan, Strategy and Transformation Director Oxygen.
Echipele care au realizat campania:
Echipa Oxygen:
Cristiana Belodan – Strategy and Transformation Director
Laura Leonte – Group Creative Director
Agatha Muler – Senior Art Director
Irina Manole – Communications Director
Anca Dorombach – Senior Account Coordinator
Laura Hladii – Account Manager
Alexandra Dinu – Senior Account Executive
Ruxandra Deaconu – Account Executive
Monica Roșioru – Traffic Manager
Echipa FASHION HOUSE:
Paula Mc Nulthy – Head of Marketing FASHION HOUSE Group
Mia Deaconu – Marketing Manager