Suntem surprinşi de declaraţiile domnului Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI, prezentate în presă în ultimele două zile.
În acest context ne vedem nevoiţi să revenim asupra subiectului retroactivităţii , sperăm de data aceasta pentru ultima oară, devenit un leitmotiv obsesiv al adversarilor OUG 50/2010 şi care nu face decât să inducă o stare de nesiguranţă în rândul consumatorilor, în acelaşi timp mergând până la a genera declaraţii publice bazate pe premise false.
Aşa cum am afirmat şi anterior, în mai multe rânduri, în acest caz nici nu se discută despre o eventuală retroactivitate a OUG 50/2010. Într-adevăr, noua reglementare se aplică şi contractelor aflate în derulare şi de aici se poate crea impresia unei retroactivităţi, dar adevărul este că OUG 50/2010 se aplică numai pentru viitor, numai efectelor viitoare ale contractelor încheiate înainte de intrarea sa în vigoare, nu are nici un efect asupra prestaţiilor deja efectuate (nu sunt recalculate dobânzi plătite anterior, nu se prevede posibilitatea returnării comisioanelor deja încasate). Mai mult, chiar în lipsa unor dispoziţii exprese, OUG 50/2010 tot s-ar fi aplicat şi contractelor în derulare. Ceea ce face noua reglementare este să clarifice modul în care regulile stabilite se vor aplica acestor contracte, limitând posibilitatea unor interpretări arbitrare şi defavorabile consumatorilor.
Dorim să subliniem încă o dată faptul că OUG 50/2010 este conformă Directivei 48/2008 şi legislaţiei comunitare. Specificul directivei ca instrument de drept comunitar este că, în transpunerea sa, statele membre trebuie să asigure că scopul urmărit de aceasta este atins şi că nu există dispoziţii legislative contrare. Prin urmare transpunerea nu reprezintă, aşa cum de multe ori se întâmplă, o traducere cuvânt cu cuvânt a unei directive, ci un proces laborios de integrare în legislaţia naţională, de adaptare la specificul naţional. De altfel la punctul 10 din preambulul Directivei 48/2008 se menţionează foarte clar că „un stat membru ar putea să menţină sau să introducă dispoziţii legale naţionale corespunzătoare celor din prezenta directivă sau anumitor prevederi privind contractile de credit din aceasta, care nu intră în sfera de aplicare a prezentei directive”. Prin urmare, intenţia legiuitorului european a fost de a lăsa posibilitatea statelor membre să hotărască, în conformitate cu specificul naţional, extinderea sau nu a aplicării directivei.
În sfârşit, încă mai aşteptăm ca cineva să-şi asume responsabilitatea realizării unui studiu independent, imparţial şi corect care să arate care ar fi impactul aplicării OUG 50/2010 asupra mediului bancar. Ne-am săturat să tot auzim aceleaşi cifre, repetate obsesiv, ca şi în cazul subiectului retroactivităţii, de reprezentanţii mediului bancar şi preluate, în lipsa unui suport ştiinţific, în declaraţiile publice ale unor reprezentanţi ai diferitelor instituţii. În acelaşi timp, suntem curioşi cam care au fost pierderile consumatorilor începând din a doua jumătate a anului 2008 şi până la momentul intrării în vigoare a OUG 50/2010, perioadă în care creditorii, pe baza clauzelor abuzive inserate în contracte, au majorat abuziv ratele dobânzilor. De asemenea, ar fi util de ştiut care a fost câştigul creditorilor obţinut prin perceperea comisionului de risc, declarat ilegal prin hotărârile mai multor instanţe de judecată.
Ca o concluzie, suntem aproape siguri că domnul Franks nu deţine toate informaţiile pentru a avea o imagine de ansamblu a întregii situaţii. În aceste condiţii dorim să-i adresăm rugămintea de a evita, cel puţin până la obţinerea tuturor informaţiilor, declaraţii publice asupra acestui subiect.
Ne întrebăm care vor fi efectele asupra economiei ale unei populaţii lăsate la bunul plac al creditorilor şi aduse în situaţia de a nu-şi mai putea plăti ratele la credite. Vor putea băncile singure să susţină creşterea economică şi creşterea consumului în lipsa consumatorilor?
În acelaşi timp, nu înţelegem care este legătura dintre aplicarea OUG 50/2010 şi Acordul cu FMI – chiar presupunând că cifrele amintite de creditori sunt reale, în ce măsură acestea pot avea un impact negativ asupra bugetului de stat, astfel încât România să nu poată respecta condiţiile stabilite prin Acordul cu FMI?
