Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

OTP Bank România sprijină progresul tehnologic și devine partener al Asociației Române de Fintech (Rofin.tech)

OTP Bank sediu

OTP Bank România anunță semnarea parteneriatului cu Asociația Română de Fintech (RoFin.tech), organizația care reunește industria de fintech din România, ai cărei membri sunt companii fondate de antreprenori români, care dezvoltă soluții de tehnologie financiară.

În calitate de partener al RoFin.tech, OTP Bank face încă un pas în cadrul strategiei băncii de dezvoltare digitală și inovație, dar și de automatizare și susținere a performanței tehnologice din sectorul financiar local.

“OTP Bank se află într-un proces accelerat de transformare digitală, în care s-a investit semnificativ în ultima perioadă. Astfel, asocierea cu RoFin.tech reprezintă o oportunitate de dialog și colaborare cu organizații de profil relevante și companii fintech dornice să se dezvolte. OTP Bank va sprijini membrii RoFin.tech, peste 20 de start-up-uri și scale-up-uri românești, oferindu-le acces la experiența și resursele băncii. Viziunea de dezvoltare a OTP Bank se bazează pe digitalizare, inovație și servicii la cel mai înalt nivel de calitate, centrate pe tehnologie, dar și pe interacțiunea cu clientul. Cred că aceste caracteristici constituie premisele unui parteneriat de succes, pe termen lung”, a declarat Constantin Mareș, Director General Adjunct OTP Bank România, Divizia Digital.

OTP Bank sediu

Printre obiectivele RoFin.tech se află intermedierea schimbului de experiență între membrii asociației din România și partenerii acesteia, la nivel european, precum și sprijinirea creării și dezvoltării canalelor offline și online, de care firmele autohtone au nevoie pentru a crește și a-și extinde operațiunile la nivel național și internațional.

“Ne bucurăm să strângem rândurile în jurul inovației tehnologice în industria financiară și ne simțim onorați că RoFin.tech a devenit deja catalizatorul acesteia. Alăturarea OTP Bank reprezintă strângerea relațiilor cu acest important grup bancar regional și sperăm să vedem cât mai multe colaborări cu companiile locale de fintech, mai ales că este unul din jucătorii bancari pentru care domeniul este strategic.” Cosmin Cosma, Președinte al Asociației Române de Fintech.

La nivel de grup, OTP are o politică solidă de colaborare cu companii fintech prin programul OTP Startup, care sprijină startup-urile din zona tech. În cadrul programului sunt dezvoltate proiecte dedicate pentru eficiență internă, zona de servicii pentru clienți, inovarea produselor și securitate.

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.