Cu un accent continuu din partea companiei pe promovarea egalității de gen la nivel intern, OTP Bank România inițiază GirlPower, programul complex de mentorat al băncii condus de Roxana Hidan, Director General Adjunct, coordonator al Diviziei de Afaceri și Mara Cristea, Director General Adjunct, coordonator a Diviziei Finanțe și Planificare. Obiectivul programului este de a genera oportunități de dezvoltare personală și, mai ales, profesională femeilor tinere, cu vârsta cuprinsă între 18-26 de ani.
Pentru înscriere, nu sunt necesare calificări speciale, programul fiind deschis candidatelor eligibile în baza vârstei. În urma înscrierilor, două finaliste vor avea oportunitatea de a colabora cu Roxana Hidan și Mara Cristea, mentorii GirlPower.
La finalul celor șase luni de mentorat, finalistele vor primi câte o bursă în valoare de 3.000 de euro și vor avea șansa să își aleagă, împreună cu mentorul său, un program de formare profesională, un curs, studii de masterat sau de specialitate, în valoare bursei acordate din partea OTP Bank România. Cursurile vor fi plătite direct de instituția bancară.
„GirlPower se concentrează pe ce este dincolo de aparențe când vine vorba de o femeie: ea înseamnă putere, curaj, determinare, calități care stau la baza unei societăți autentice. Lumea afacerilor are nevoie de mai multe tinere, care să ocupe inclusiv poziții de top management. De aceea mă implic activ și aleg să-mi manifest solidaritatea feminină. GirlPower este, practic, o invitație pentru ele de a fi deschise, temerare și dispuse să viseze departe”, a declarat Roxana Hidan, Director General Adjunct, OTP Bank România.
„Cu siguranță, GirlPower îmi va oferi o perspectivă mai amplă asupra noii generații de femei și asupra provocărilor din viața lor. După înțelegerea nevoilor finalistei, în cele șase luni de mentorat, mă voi concentra pe a găsi răspunsuri la aceste nevoi prin exerciții, dialog și exemple. Gândesc acest program ca un capitol foarte important în viața tinerei respective, un capitol care îi poate deveni reper, cel puțin o perioadă de timp. Personal, îmi propun să împărtășesc din experiența, trăirile și cunoștințele mele. Vreau GirlPower să fie un transfer de informații care să ducă la o creștere”, a menționat Mara Cristea, Director General Adjunct, coordonator a Diviziei Finanțe și Planificare.
Programul de mentorat GirlPower cuprinde trei etape: înscrierea online a candidatelor la otpbank.ro/ro/girlpower, selecția celor două finaliste și parcurgerea programului de mentorat timp de șase luni.
Pentru înscrieri, candidatele vor trebui să opteze pentru unul dintre cei doi mentori, urmând să completeze formularul de înscriere online, nu mai târziu de 30 septembrie 2021.
În formular, candidatele vor include un link către un video tip interviu, de maximum 5 minute, în care vor răspunde întrebărilor adresate din partea mentorului ales, listate în formular.