Allan Percy
Editura Herald
Oscar Wilde “a dus o viață fără înfrânări și nu a pregetat niciodată să se bucure de ceea ce își dorea. (…)
Când îi studiem viața și îi citim scrierile, atât operele literare, cât și nenumăratele fraze și aforisme rămase de la el, înțelegem clar umătorul mesaj: Wilde ne invită să trăim viața ca și când aceasta ar fi fost o operă de artă.” (pp. 144-145).
Alan Percy revine cu un nou volum cu 99 de pilule aparținând unei persoane cunoscute. De această dată l-a ales pe Oscar Wilde, nume cunoscut, sunt sigură, tuturor celor care citesc această prezentare. Cartea este “dedicată celor care știu nu numai să se bucure de plăceri, ci și să le împartă cu ceilalți”. Finalul conține o prezentare a vieții lui Oscar Wilde – pentru a pune totul în context și pentru ca toţi cititorii să afle cât mai multe despre opera şi viaţa sa.
Pilulele de înţelepciune fac trimitere la viaţă, geniu, succes, mediocritate, fericire, prietenie, lucruri cu adevărat preţioase ş.a.m.d. Fiecare citat este, ca în toate cărţile apărute în această colecţie, însoţit de explicaţii menite a ajuta cititorul să vadă lucrurile dintr-o altă perspectivă sau să pătrundă sensul ascuns al zicerii, ori să înţeleagă mecanismul datorită căruia simţim/gândim/reacţionăm într-un anume fel.
Iată cinci dintre pilulele incluse în volum:
“Dacă trebuie să le spui adevărul celorlalți, fă-i să râdă, căci altfel te vor ucide.”
“Scuzați-mă, nu v-am recunoscut: m-am schimbat mult.”
“Adevărul pur și simplu este rareori pur și niciodată simplu.”
“Lumea este un teatru, dar are o distribuție deplorabilă.”
“Nemulțumirea este primul pas în progresul unui om sau al unei națiuni.”