Acțiunea s-a desfășurat în parteneriat cu inițiativa Plantăm fapte bune în România, în ziua în care planeta a sărbătorit Ora Pământului
OSCAR Downstream, cea mai mare companie independentă de distribuție a carburantului din România, s-a alăturat inițiativei Plantăm fapte bune în România, susținând financiar împădurirea a 3 hectare de pădure în localitatea Cenei, din județul Timiș, în ziua în care planeta a sărbătorit Ora Pământului.
Pe 23 martie, angajații OSCAR Downstream s-au alăturat echipei Plantăm fapte bune în România pentru a da startul a ceea ce va însemna 15.000 puieți de sălcioară, mojdrean și arțar tătăresc. Evenimentul a început la primele ore ale dimineții cu o sesiune de instructaj despre tehnica de plantare corectă și informații utile despre modul în care funcționează ecosistemul forestier. Au urmat apoi circa 3 ore de lucru în echipe de câte 2-3 voluntari, asistați de inginerii silvici din cadrul organizației gazdă.
„Cu ocazia Orei Pământului, ne dorim să creștem nivelul de conștientizare asupra problemelor de mediu care ne afectează pe toți. Am demarat această acțiune pe un teren care a prins dintr-o dată viață și care va deveni, peste câțiva ani, pădure.”, a declarat Nicolae Bănică, CEO OSCAR Downstream. Mulțumim echipei Plantăm fapte bune în România, alături de care vom continua să punem umărul la creșterea pădurilor din România, fără de care nu poate exista un viitor curat și sustenabil”.
„Am crescut în această regiune și mă leagă multe amintiri frumoase de pădurile de la Cenei. Comuniunea cu natura este foarte importantă pentru oamenii din zonă și mă bucur că am participat la această acțiune de împădurire.’’, a menționat Manuel Stănescu, Area Sales Manager OSCAR Downstream.
„Pe o vreme frumoasă cu mult soare și voie bună s-au plantat, la câmpie, 28.500 de puieți forestieri (sălcioară, mojdrean, arțar tătăresc) cu scopul de a regenera terenul neproductiv și degradat din comuna Cenei, Timiș. Cu ajutorul celor 300 de voluntari prezenți s-au plantat 7.500 de puieți forestieri, iar cu ajutorul zilierilor s-a finalizat restul. Mulțumim angajaților companiei OSCAR Downstream care au contribuit, prin efortul personal, la plantarea celor 1.500 de puieți forestieri alocați.”, a declarat Andreia Schneider, Coordonator pe județul Timiș, Plantăm fapte bune în România.
Acțiunea de la Cenei continuă tradiția OSCAR Downstream de voluntariat și implicare civică în comunitățile în care compania își desfășoară activitatea. Printre inițiativele recente se mai numără acțiunea de renovare a liceului Sextil Pușcariu din Bran, județul Brașov, și acțiunea de renovare, dotare și decorare a școlii gimnaziale și a grădiniței din localitatea Drașov, Jud. Alba.