Matinalul Radio 21 Orlando, care face echipă împreună cu Craioveanu, Dinculescu și DJ Andi, în fiecare dimineață, la PatruLa 21 vrea să afle cât de complicată e viața femeilor, în comparație cu cea a bărbaților, așa că s-a decis să experimenteze, pe pielea lui, cum e să fii femeie.
Toată luna martie, Orlando își va lua numele de Orlanda și va face doar activități ce pot fi întâlnite în viața de zi cu zi a fetelor. Primul test din experiment s-a desfășurat chiar, astăzi, când „Orlanda” a acceptat provocarea lui Dinculescu și – îmbrăcată într-un costum sport mulat – s-a dus la aerobic.
Matinalul Radio 21 a fost luat în primire încă din prima clipă de o antrenoare aprigă, ce nu l-a scăpat din ochi nici măcar o secundă. Tot cu ochii pe el ca pe butelie a stat și Dinculescu. Colegul de matinal l-a însoțit pentru suport moral, dar și ca să se asigure că Orlando nu va da bir cu fugiții.
Video, aici: //tinyurl.com/lly8h9f.
„E tare greu. Eu nu știu cum fetele astea pot să facă astfel de mișcări. Mă dor picioarele de-mi vine să le port date după gât, ca fularul! În plus, am avut costumul ăla mulat, care a intrat în niște locuri unde nici lumina soarelui nu bate!”, a spus, râzând în hohote, Orlando, la finalul primului experiment din viața sa de femeie. Antrenoarea de aerobic i-a dat nota 7, pentru prestația de azi.
„A luat notă de trecere. E mai mult decât mă așteptam eu! S-a descurcat onorabil”, a mărturisit Dinculescu.
În zilele următoare, Orlando și-a propus să intre în rolul unei menajere, să-și facă tratamente anticelulitice și tratamente pentru slăbit. El așteaptă însă sugestii și de la ascultătorii Radio 21, care îi pot transmite pe pagina de Facebook Radio 21 ce lucruri ar putea să mai experimenteze ca femeie.