Blaj şi Bubanu sunt obişnuiţi ca Orlando, colegul lor din “Fabrica Dementă” de la Radio 21, să-şi lege destinul în fiecare săptămână cu câte o domnişoară, aşa că s-au gândit să împărtăşească experienţa lor cu ascultătorii.
Astfel, cei trei demenţi aşteaptă toţi îndrăgostiţii sâmbătă, 13 februarie, între orele 14:00 şi 20:00, în Băneasa Shopping City, să-şi unescă destinul cu cel al partenerului în faţa lor, într-o ceremonie cool de Sf. Valentin.
“Sâmbătă ne transformăm în ofiţerii stării civile din Fabrica Dementă. După ce o săptămână întreagă am dezbătut dilemele ascultătorilor în dragoste şi i-am ajutat să aleagă între “Bye, bye sau mai stai”, cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor, ajutăm cuplurile să-şi celebreze iubirea într-un mod cât mai dement, în văzul tuturor”, a povestit Blaj.
“Domnişoara de onoare din oficiu va fi Roxana, sexy asistenta Fabricii Demente. Să sperăm că ea nu va fi o ispită pentru cei care vin să se căsătorească sâmbătă în mall”, a declarat amuzat Orlando.
Toţi cei care îşi vor uni simbolic destinele în faţa lui Orlando, Blaj şi Bubanu, sâmbătă, 13 ianuarie, la Băneasa Shopping City vor pleca acasă cu un certificat de căsătorie dementă.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}