Câștigătorul va beneficia de un premiu în valoare de 3.000€ pentru ecranizarea scenariului
Borcanul cu Ficțiune, platforma de creație pentru scenarii de scurt metraj adresată tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, anunță prelungirea perioadei de înscriere pentru cea de-a treia ediție a taberei de creație. Invităm pasionații de cinematografie să scrie poveștile ale căror fir s-a rătăcit între adevăr și imaginație în timpul unui apus de mister pe Borcanul cu Fictiune.
Organizată de Asociația Echitart cu sprijinul Vestra, tabăra se va desfășura în perioada 9–16 iulie 2021 sub îndrumarea actorului și regizorului român, Mihai Brătilă.
„Îmi doresc să aduc plus valoare în viața comunităților locale și, împreună cu echipa, să dezvoltăm noi oportunități care să genereze schimbări cu impact major în societate. Primele două ediții ne-au arătat că avem foarte mulți tineri talentați și creativi care merită tot sprijinul nostru. De aceea, ca în fiecare an, le oferim o locație care inspiră și cei mai buni mentori, pentru ca, în final, poveștile lor să prindă viață pe ecran.”, declară Vlad Iftime, Managing Partner Vestra.
Edițiile anterioare, desfășurate în locația de basm Moșia Cai de Vis, au strâns peste 20 de povești scrise de tineri talentați și creativi. Dacă și visul tău este să devii un scenograf cunoscut și să îți vezi povestea ecranizată pe marile scene ale cinematografiei, atunci tabăra de creație, Borcanul cu Ficțiune, îți va deschide drumul către o nouă etapă din viața ta oferindu-ți cunoștințe aprofundate despre regulile și mecanica dramaturgiei de film.
Aici puteți asculta povestea unui tânăr care, participând la ediția de anul trecut, a avut șansa de a învăța modul în care se concepe o poveste și modul în care aceasta trebuie scrisă astfel încât să conteze pentru cel care o citește.
În cadrul etapei de înscriere, prelungită de către organizatori până pe 27 iunie, tinerii trebuie să încarce în formularul online disponibil pe (www.borcanul-cu-fictiune.ro) un text propriu (proză, povestire, scenariu) însoțit de o scrisoare de motivație. Participarea în cadrul taberei de creație este gratuită și nu presupune taxă de înscriere, organizatorii acoperind costurile de cazare, masă și transport.
În urma jurizărilor, autorii celor mai bune 10 lucrări vor fi selectați pentru a participa la prima etapă a proiectului, Tabăra de creație Induction. Aceasta se va desfășura în perioada 9–16 iulie sub îndrumarea mentorului Mihai Brătilă într-o locație de basm, Haita Land, un concept inedit de cazare ce a luat naștere din visul unui grup de antreprenori. Cele trei căsuțe în care vor fi cazați cursanții și mentorul lor fac parte din rețeaua ecoturistică locală și susțin conservarea durabilă a Țării Dornelor.
În etapa a doua se vor califica cele mai bune și creative cinci scenarii care vor concura în cadrul Masterclass-ului din toamnă. Această etapă va desemna un singur câștigător care va beneficia de un premiu în valoare de 3.000 € pentru ecranizarea scenariului, precum și de consiliere din partea colaboratorilor proiectului.
Borcanul cu Ficțiune a luat naștere din umorul și poveștile de viață ale oamenilor și locurilor de basm pe care aceștia le descoperă și se conturează ca un proiect de implicare și responsabilitate socială organizat de Asociația Echitart cu sprijinul Vestra.