Pornind de la numărul tot mai mare de operaţii chirurgicale majore înregistrate în ultimul timp – peste 234 milioane de proceduri au loc anual, însemnând o operaţie la 25 de oameni – corelat cu faptul că un procent semnificativ dintre acestea duc la complicaţii sau chiar la decesul pacienţilor, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (World Health Organization) a lansat o ‘listă de siguranţă’ pentru echipele de medici. Această ‘listă de siguranţă’ are scopul de a preveni apariţia riscurilor si face parte dintr-o iniţiativă pentru îmbunătăţirea operaţiilor chirurgicale în întreaga lume.
“Complicaţiile chirurgicale şi decesele pacienţilor sunt în creştere, de aceea credem că folosirea ‘listei de siguranţă’ reprezintă o soluţie constructivă în reducerea erorilor chirurgicale, dar şi în îmbunătăţirea siguranţei pacienţilor”, declara Dr. Margaret Chan, Director General WHO.
Studii recente au arătat că, în ţările industriale, complicaţiile sunt raportate în proporţie de 3-16%, în timp ce în ţările in curs de dezvoltare rata de deces este de 5-10%. In timp ce în regiuni din Africa decesul cauzat de anestezia generala este încă destul de ridicat, infecţiile si complicaţiile post-operatorii răman principalele cauze de deces in lume.
“Chirurgia reprezintă o componentă esenţială în sistemul de sănătate, de peste un secol”, spune Dr. Atul Gawande, chirurg şi profesor la Harvard. “Deşi, în ultimele decenii, putem remarca semnificative îmbunătăţiri, calitatea şi siguranţa intervenţiilor chirurgicale a fost variabilă in diversele părţi ale lumii. Iniţiativa noastră are ca scop schimbarea acestei situaţii, prin identificarea si setarea de noi standarde, care vor fi aplicate in toată lumea.”
Initiaţiva WHO (Chirurgia Sigură Salvează Vieţi – Safe Surgery Saves Lives) este coordonată de Şcoala Publică de Sănătate Harvard şi reprezintă un efort colectiv al unui număr de 200 de societăţi medicale naţionale şi internaţionale, precum şi ministere ale sănătăţii, care are ca scop reducerea numărului de decese şi complicaţii post-operatorii. “Lista de siguranţă chirurgicală”, dezvoltată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii sub conducerea Dr. Gawande, presupune un set de standarde în siguranţa chirurgicală, care se poate aplica în toate ţările.
Rezultatele preliminare, obţinute de la 1000 de pacienţi aflati într-un program pilot, indică faptul că “lista de siguranţă” a dublat posibilitatea ca pacienţii să primească asistenţă medicală la standarde ridicate.
“Lista de siguranţă” identifică trei faze ale operaţiei, fiecare corespunzând unei perioade specifice: prima fază – înaintea realizării anesteziei, a doua fază – înaintea inciziei în piele şi a treia fază – înainte ca pacientul să părăsească sala de operaţie. În fiecare fază, trebuie verificată “lista de siguranţă” de către un coordonator, care notează dacă echipa şi-a îndeplinit sarcinile înainte de a face operaţia. De exemplu, în timpul fazei de înscriere, se verifică dacă alergiile cunoscute ale pacientului au fost bifate; în timp ce în faza de externare, se verifică dacă instrumentele, bureţii şi acele folosite la operaţie au fost numărate.
{mosloadposition user10}