În perioada 21-24 iunie 2018, Primăria Municipiului București prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție și Institutul Cultural Român prin Accademia di Romania din Roma, organizeză două concerte de muzică tradițională românească ce vor fi susținute de Orchestra Națională “Valahia”, dirijată de Marius Zorilă. Concertele vor avea loc după cum urmează:
– Joi, 21 iunie, de la ora 16:30 la ora 17:00, Piața Spaniei din Roma, Orchestra Națională “Valahia”, dirijată de Marius Zorilă va susține un concert dedicat Sărbătorii Muzicii de la Roma 2018 (Festa della Musica Roma 2018: www.festadellamusicaroma.it), concert inclus în programul oficial al manifestării organizate, în fiecare an, de Primăria orașului Roma.
– Duminică, 24 iunie 2018, ora 19:00, Esplanada Galeriei de Artă a Accademia di Romania (Viale delle Belle Arti 110), Orchestra Națională “Valahia”, dirijată de Marius Zorilă, solistă: Lavinia Goste, va susține un concert cu ocazia Zilei Universale a Iei 2018. Intrarea liberă.
Profilul și repertoriul definesc Orchestra Națională “Valahia”, dirijată de maestrul Marius Zorilă, ca îmbinarea perfectă între tradiție și modernism, o punte peste ani între generații. Orchestra este creația Maestrului Marius Zorilă care a văzut potențialul și vizunea extraordinară a tinerilor intrumentiști, precum și nevoia unui suflu nou în folclorul românesc. Orchestra Națională “Valahia”, una dintre cele mai tinere orchestre din România, a fost înființată în anul 2011, cu ocazia renumitului spectacol “Cu drag, de Dragobete” de la TVR.
În formulă extinsă, Orchestra numară peste 25 de instrumentiști – studenți, masteranzi sau absolvenți ai Universității de Muzică București, al căror talent a fost deja confirmat de palmaresul bogat construit într-un timp record. Cunoașterea aprofundată a folclorului autentic, precum și polivalența instrumentală fac ca Orchestra Naționala “Valahia” să poată interpreta cu ușurință genuri reprezentative pentru diversele regiuni ale României, având însă și capacitatea să abordeze piese de cafe-concert, romanțe sau muzică de divertisment. Repertoriul vast al orchestrei cuprinde cântece și dansuri populare din toate zonele etnofolclorice, iar instrumentele specifice precum căuc, fluier geamăn, cimpoi, caval, ocarină, trâmbiță, nai sau taragot reprezintă elemente de interes autentic pentru publicul spectator. Prin importanta activitate artistică pe care o desfăşoară, Orchestra Nationala “Valahia” participă la conservarea tezaurului muzicii populare românești, precum și la valorificarea acesteia prin promovarea în rândul noi generații. Orchestra Națională “Valahia” a reușit să demonstreze în scurt timp devotamentul deplin față de arta și tradițiile naționale, iar toate acestea nu s-ar fi întamplat fără măiestria dirijorului Marius Zorilă.
Mai multe informații despre dirijorul Marius Zorilă și solista Lavinia Goste găsiți pe www.goste-zorila.ro.
Organizatori: Accademia di Romania in Roma, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, Ambasada României în Republica Italiană
Parteneri: Primăria Orașului Roma, Asociația Culturală Româno-Italiană PROPATRIA din Roma, Liga Studenților Români din Străinătate – Filiala Italia
Parteneri media: Radio România, GP Magazine, Rome Guide, Vivi Roma TV, Yes Art Italy, Romeig, Roma Multietnica, Più Culture, Officina delle Culture, Art Wave, Associazione Culture del Mondo, Cultural Pro, Abitare a Roma, Scoprendo Roma, B in Rome