Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

“Orasul cainilor” – proiectii speciale la Cinema Studio

“Orașul câinilor / White God” în regia lui Kornél Mundruczó, propunerea Ungariei la categoria Cel mai bun film străin, este inclus în programul “9 pentru Oscar” la Cinema Studio din București. Evenimentul are loc în capitală între 9 și 15 ianuarie, cu o săptămână înaintea anunțării nominalizărilor celei de 87-a ediții a premiilor Academiei Americane de Film.

Cele două proiecții sunt programate duminică, 11 ianuarie, de la ora 14:00 și joi, 15 ianuarie, de la ora 20:00.

După premiera mondială de la Cannes și premiul cel mare al secțiunii Un Certain Regard, “Orașul câinilor / White God” și-a continuat traseul internațional în prestigioase festivaluri din peste 20 de teritorii. Noua Zeelandă, Melbourne, Sarajevo, Busan, London, Haifa sau Salonic sunt doar câteva dintre ele. Începutul anului a fost marcat de premiera americană în cadrul Festivalului de la Palm Springs.

Remarcat de critica internațională drept “un thriller îndrăzneț și incisiv, sarcastic, dinamic și ambițios” (One Room with a View), “tulburător” (Variety), “o adevărată apocalipsă a câinilor” (The Guardian), “o parabolă feroce” (The New York Times), “Orașul câinilor” este o alegorie impresionantă despre rasism și inegalitate socială în care câinii fără stăpân se coalizează împotriva oamenilor.

Scenariul filmului este inspirat dintr-o știre reală a presei maghiare: încercarea eșuată a extremei dreapta de a vota o lege prin care stăpânii de câini ar fi impozitați diferit în funcție de pedigree-ul patrupezilor. Taxe mari pentru metiși, taxe mai mici pentru câinii cu pedigree și scutire de plată pentru rasele ungurești. În “Orașul câinilor”, Lili, o puștoaică de 13 ani, pornește în căutarea câinelui Hagen abandonat de tatăl ei după impunerea acestei legi.

Peste 250 de câini dresați timp de 6 luni de zile au participat la filmările “White God”. Interpreții lui Hagen, câinii Body și Luke, au primit neoficialul Palm Dog la Cannes 2014.

“Orașul câinilor” va rula în cinematografele din România din 20 februarie.

Teaserul oficial poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=XrPf7bE9VmE.

Bucuresti, 08.01.2015
{mosloadposition user9}
By Alina E. Popescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.