Unul dintre cele mai mari visuri ale omului este să ajungă pe Marte, iar tehnologia ne poate ajuta să ajungem acolo mai repede, chiar dacă doar digital. Sub sloganul “Dați-mi un smartphone și voi cuceri Universul”, Orange şi Profero au dezvoltat o campanie dedicată vizitatorilor Orange smart shop, prin care aceştia sunt invitaţi să se joace cu cele mai inteligente dispozitive, în încercarea de a coloniza planeta Marte.
Prin intermediul jocului interactiv “Colonizarea” ce folosește sistemul asincron şi o tehnică de joc multiplayer, utilizatorii pot experimenta în moduri diferite încercarea de colonizare a planetei Marte din ipostaza de Căpitan, Pilot, Inginer, Controlor de zbor, Atlet sau Biolog, de pe tabletă, telefon sau prin ochelarii VR. Aceştia pot să îndeplinească mai multe misiuni din perspectiva unor personaje distincte, datorită consolelor interactive din magazinele Orange la care sunt conectate 8 device-uri pentru 6 jucători diferiți.
„Orice noutate din domeniul tehnologiei este pentru tineri ca o nouă aterizare pe Lună, care stârneşte pasiuni noi şi entuziasm fără margini, sprijinind în acelaşi timp o dezvoltare continuă a competenţelor digitale. Astfel, prin jocul Colonizarea le propunem tinerilor o pauză de tehnologie în reţeaua Orange smart shop creând un univers inedit pentru ei, care îi ajută să-şi testeze abilităţile digitale, într-un mod distractiv, şi să câştige premii în acelaşi timp”, spune Laura Piscan, Head of Direct Retail la Orange România.
„Cum ar putea oare să își facă cel mai bine simțită prezența o rețea de magazine care conectează oamenii cu tehnologia și se adaptează continuu la ce este important pentru ei? De data aceasta, când a venit vorba de Orange smart shop, am ales să gândim nu la scară mare, ci la scară cosmică. Ne-am imaginat că nimic nu poate fi mai curajos din perspectiva tehnologiei decât să cucerești Universul. Așa că am venit cu ideea: Hai să colonizăm planeta Marte in digital până când vom reuși să facem aceasta și în realitate. Pentru că doar in digital poți cuceri o planetă și apoi, cum ar spune un gamer, să dai save.
Adevărul este că posibilitățile pe care ți le deschide un simplu procesor de smartphone (care s-a dovedit că poate fi la fel sau chiar mai puternic decât calculatorul unei navete spațiale) sunt infinite. Așa că am creat o experiență asincron, imersivă, interactivă care să inspire și să deschidă noi perspective oricui vizitează un Orange smart shop. COLONIZAREA chiar trebuie să dea oricui entuziasmul și acea încredere in tehnologie care te face să spui ‚Dați-mi un smartphone și voi cuceri Universul’ ”, spune Elena Negrescu, Senior Copywriter Profero.
„Jocurile au fost create în Unity5, ‚un motor’ de gaming folosit din ce în ce mai des de către giganții din industria jocurilor video, grafica fiind foarte aproape de un joc triple-A. Ne-am gândit foarte mult la Game Design-ul jocurilor și la cum le vom optimiza pentru a funcționa perfect pe orice device fără a face compromisuri uriașe din punct de vedere grafică – gameplay.
Astfel am ajuns la ideea de a crea fiecare joc diferit pentru a satisface fiecare ‚gamer’, descoperit sau încă nedescoperit, cu un Game Design fluid ce reușește sa ofere oricui o provocare, cu o curbă de învățare destul de intuitivă. Tot ce trebuie să faci este să joci, să pierzi de câteva ori ca mai apoi să te prinzi cum stă treaba și să devii un adevărat explorator stelar”, spune Daniel Oprea, Senior Art Director Profero.
Campania se derulează până pe 12 august în magazinele de tip Orange smart shop și la Neversea, Untold şi Summer Well, iar utilizatorii care îşi fac cont My Orange pot câştiga o excursie la NASA şi alte premii importante.
Echipa Orange implicată în campanie este formată din: Mirela Bosoi – Head of Brand and Communication, Laura Piscan – Head of Direct Retail, Camelia Ianculescu – Head of Retail Communication, Cristina Ilisei – Retail Communication Specialist, Oana Voinescu – Sales Information & Content Manager, Alexandrina Copaceanu – Trade Marketing Manager, Andrei Nicoara – Digital Transformation Manager, Andrei Ionescu – IT Project Manager, Anca Stancov – Head of Media, Ana Maria Filipescu – PR Specialist.
Din echipa Profero fac parte: Copy: Elena Negrescu, Andreea Gavrilă, Ioana Cozma; Art: Daniel Oprea, Dan Hariga, Iulia Dămăroiu; CS: Mădălina State, Evelina Lunga, Ovidiu Popa; PM: Larisa Tagarta; Technology: Sabin Dima; Creative: Damian Nuñez.
Componenta de media este asigurată de agenţia Initiative: Andreea Chiorean – Senior Digital Planner, Elena Mihalcea – Digital Media Planner, Andreea Corboş – Account Manager, Alina Gruianu – Account Director & Head of Unit.