Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Orange Educational Program premiază noi generații de absolvenți

Orange Educational Program

Orange Educational Program, proiectul educațional care crește viitoarele generații de specialiști în telecomunicații și prima inițiativă de sustenabilitate implementată de Orange în România (1997), a premiat astăzi noi absolvenți ai Orange Educational Program – Universitatea Politehnica din București.

La gala de absolvire, ce a avut loc la Centrul de Training Orange, 33 de studenți, dintre care 52% fete, au primit diploma care certifică parcurgerea și finalizarea programului Orange de educație academică în anul 2022-2023. Dintre aceștia, 8 și-au realizat lucrările de licență în cadrul companiei, 3 fiind susținute financiar cu burse în valoare de 4.400 de euro, și 8 au devenit parte din echipa Orange România.

Orange Educational Program

De asemenea, în cadrul Orange Educational Program – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a avut loc în luna aprilie o sesiune de cursuri și laboratoare, SpringSchool 2023, la care au participat peste 50 de cursanți din Iași și din Republica Moldova. La aceste rezultate se adaugă și cele înregistrate în cadrul Orange Educational Program – Universitatea Tehnică ,,Gheorghe Asachi” din Iași, care a premiat 2 doctoranzi.

Valoarea totală a investițiilor realizate de Orange pentru pregătirea studenților este de aproximativ 41.000 de euro.

În același timp, tot anul acesta, noi generații de studenți au devenit parte din Orange Educational Program: 28 de tineri în cadrul inițiativei ce se desfășoară la Universitatea Politehnica din București și 3 la Universitatea Transilvania din Brașov, care se alătură astfel celor 9 centre universitare parte din program: Universitatea Politehnica din București (din 1997), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (din 2018), Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (din 2020), Universitatea Ovidius din Constanța (din 2020), Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (din 2021), Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (din 2021), Universitatea Politehnica din Timișoara (din 2021), Universitatea de Vest din Timișoara (din 2021) și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2022).

Bursele pe care Orange le va oferi în cadrul anului universitar 2023-2024 sunt în valoare de 20.000 de euro.

„Suntem onorați să fim prezenți în cele mai importante universități din România și să avem alături parteneri tehnologici puternici, cu care ducem mai departe tradiția acestui program de referință, prin care formăm de 26 de ani viitorii specialiști în telecomunicații din România. Aplaudăm reușitele noilor generații de absolvenți ai Orange Educational Program, care au acum competențele necesare pentru a genera inovație în sectorul telecom. Suntem convinși că experiența profesorilor și a mentorilor, posibilitatea de a face practică în cadrul Orange, liderul pieței de telecomunicații din România, precum și accesul la tehnologiile de ultimă generație sunt diferențiatorii care vor continua să atragă noi studenți în cadrul programului, dornici să se dezvolte profesional”, a declarat Marius Maican, Technology Director Orange România.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.