Sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 15.00, intrăm la „Salonul Calului” şi aflăm cum a fost vara Familiei Regale, la TVR 1 şi online, pe TVR+.
Din 4 octombrie, Ora Regelui revine în programul TVR 1 cu un nou sezon. Telespectatorii TVR 1 au ocazia să afle, în prima ediţie, care sunt atracţiile evenimentului ecvestru al anului – „Salonul Calului” – sau cum şi-au petrecut vara membrii Familiei Regale. Acestea, dar şi alte subiecte sunt aduse în prim plan sâmbătă la Ora Regelui, ediţie realizată de Camelia Csiki. Începând din această toamnă, Ora Regelui se difuzează de la ora 15.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+, în fiecare sâmbătă.
Preluând modelul faimosului „Salon du Cheval” din Paris, lângă Bucureşti este în plină desfăşurare „Salonul Calului”, manifestare căreia ASR Principele Nicolae i-a oferit Înaltul Patronaj. Echipa Ora Regelui a fost acolo şi a realizat un reportaj ce va putea fi văzut în prima ediţie a emisiunii.
Tot atunci, vom urmări imagini de la omagierea în Parlament a veteranilor de război care au luptat pentru eliberarea teritoriului naţional, în urmă cu 70 de ani. Invitat special al evenimentului a fost ASR Principesa Moştenitoare Margareta.
„100 de ani de la moartea Regelui Carol I” şi „100 de ani de la urcarea pe tron a Regelui Ferdinand” sunt alte subiecte ale primei ediţii Ora Regelui din acest sezon, iar „Agenda emisiunii” cuprinde: vara Familiei Regale la Săvârşin, aniversarea Reginei Ana, primirea de către Principesa Margareta la Palatul Elisabeta, în memoria Reginei Maria, a zeci de copii care pictează şi scriu basme. Invitata emisiunii de sâmbăta aceasta este jurnalista Oana Stănciulescu.
Despre Ora Regelui la TVR 1:
O emisiune pe teme istorice despre monarhie şi regii României, Ora Regelui oferă publicului informaţii despre ce a însemnat Monarhia pentru români, cum au influenţat regii istoria, cultura şi viaţa politică, economică şi socială a românilor. Timp de aproape o oră, rulează secvenţe inedite din arhivele cinematografice, dar şi imagini de astăzi. Emisiunea vorbeşte despre diferenţele dintre ce a fost şi ce este România, cât de bine au fost transmise şi învăţate lecţiile istoriei şi cât din ceea ce am învăţat – mai ales în perioada celor 45 de ani de comunism – despre Monarhie şi Regele Mihai, este mit sau adevăr.
Emisiunea conţine reportaje pe subiecte istorice, despre Casa Regală a României din vremea lui Carol I până astăzi, imagini mărturii de arhivă, vox-uri de la oameni simpli (despre rolul pe care l-a avut şi îl mai are Regele Mihai, Casa Regală sau despre momente ale istoriei care au fost reinterpretate în ultimii 60 de ani), dar şi interviuri cu diverse personalităţi şi o agendă actualizată a Casei Regale (vizite la alte case regale, acţiuni pe care le întreprinde Casa Regală pentru a reprezenta imaginea României în afara ţării, acţiuni economice, caritabile, importanţa pe care a avut-o Casa Regală în procesul de integrare în UE şi NATO etc.).
Emisiunea poate fi urmărită şi online, pe www.tvrplus.ro, disponibil şi pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android. De asemenea, Ora Regelui este difuzată la TVR Internaţional, tot sâmbătă, de la ora 16.00.
Producător Lidia Voicu
Realizator Camelia Csiki