Principalul program informativ al TVR 2 poate fi urmărit, de săptămâna viitoare, de la ora 18.00
Din 14 martie, principalul program informativ de la TVR 2 îşi schimbă ora de difuzare şi va putea fi urmărit de la ora 18.00 (în loc de ora 22.00).
În fiecare zi, de luni până vineri, Ora de Ştiri va continua să aducă sinteza celor mai importante evenimente ale zilei, dezbătute împreună cu specialişti de înaltă ţinută – dar într-un ritm mai alert şi cu un format îmbunătăţit. Cele mai relevante informaţii vor fi prezentate publicului mult mai dinamic, cu ajutorul relatărilor live, sincroane, înregistrări, infografii.
Pe parcursul celor 48 de minute, la Ora de Ştiri, telespectatorii găsesc o selecţie a celor mai importante evenimente, prezentate din studio sau prin intermediul jurnaliştilor de primă mână ai TVR, precum şi dezbaterea din studio a celei mai importante ştiri cu invitatul ediţiei.
Ca şi până acum, finalul fiecărei ediţii va aduce rubricile Sport, Meteo, No comment, precum şi recomandările din programele care urmează.
Echipa programului Ora de Ştiri este una puternică, formată din jurnalişti de prim rang (din cadrul Departamentului de Ştiri al TVR), experimentaţi şi cunoscuţi de publicul larg precum: Mihai Rădulescu, Adelin Petrişor, Florian Petrică, Eugen Rusu.
În cei 10 ani de existenţă, Ora de Ştiri a devenit un program reper şi de încredere pentru telespectatorii care doresc să fie corect informaţi, un observator atent şi mereu de gardă al actualităţii, ce aduce publicului un conţinut de calitate – din 14 martie, de luni până vineri, de la ora 18.00, pe TVR 2!
Acest program poate fi urmărit şi online, pe portalul video TVR+.