Elevi ai Şcolii Gimnaziale nr. 1 „Sfinţii Voievozi” din București au participat, marți, împreună cu personalități marcante la o „Oră de caligrafie”, care a avut loc la Muzeul Național Cotroceni, în preajma deschiderii noului an şcolar. Filosoful și eseistul Mihai Șora, actrița Maia Morgenstern, violonistul Alexandru Tomescu, Andreea Răducan, președintele Federației Române de Gimnastică, solistul trupei Vunk Cornel Ilie și jurnalista Amalia Enache s-au așezat cu emoție în băncile pregătite în Salonul Cerchez al muzeului. Participanții și-au propus să atragă atenția asupra caligrafiei, a cuvântului scris cu mâna, transmițând un îndemn pentru educație, cultură, tradiție, artă şi continuitate.
În cadrul evenimentului, Directorul General al Muzeului Național Cotroceni, Liviu Sebastian Jicman, a vorbit despre rolul și implicarea instituției în acest proiect.
„Sper ca această campanie în favoarea scrisului de mână, pe care o lansăm astăzi, să fie continuată şi susţinută pentru ca mesajul să ajungă la cât mai mulţi copii. În lipsa orelor de caligrafie din programele şcolare, este rolul dascălilor, al instituţiilor de cultură şi al liderilor de opinie să promoveze scrisul de mână. La Muzeul Naţional Cotroceni se pot descoperi multe mărturii ale trecutului”, a declarat Liviu Sebastian Jicman, Directorul General al Muzeului Național Cotroceni.
La rândul ei, doamna Ligia Deca, Consilier de Stat al Preşedintelui României, Departamentul Educaţie şi Cercetare, a arătat că „Scrisul de mână şi forma sa plină de farmec şi personalitate, caligrafia, favorizează dezvoltarea cognitivă a copiilor. De aceea, promovarea caligrafiei prin proiecte precum cel găzduit astăzi de Muzeul Național Cotroceni, ne aduce mai aproape de România Educată”.
„România are numeroase probleme și suficient de multe soluții. Educația este o mare problemă și în același timp o soluție foarte bună. La baza educației stă scrisul de mână. Atunci când scriem un cuvânt cu mâna, ni-l însușim. Într-o vreme în care nu se mai face caligrafie în școli, ne-am gândit să organizăm o oră specială de caligrafie la Muzeul Național Cotroceni”, a declarat Călin Hera, Co-founder PiArt Vision.
Mihai Șora: „A scrie frumos înseamnă și o disciplină a minții”
Personalitățile prezente la eveniment, reprezentând mai multe perspective ale societății românești, au evocat, pe rând, relația pe care o au cu scrisul de mână.
„Pe vremea mea, scrisul de mână se făcea cu penița (…) Aveam cel puțin o oră de caligrafie pe săptămână, iar obiectul temei noastre era să scriem frumos. Era o disciplină intelectuală, nu doar o aparență de frumusețe. A scrie frumos înseamnă și o disciplină a minții. Trebuie să fii atent nu numai la conținut, ci și la felul în care spui ceea ce spui. Acuratețea formulării merge mână în mână cu acuratețea imprimării pe hârtie”, a spus filosoful și eseistul Mihai Șora.
Scriitoarea Ana Blandiana a transmis un mesaj video participanților la Ora de caligrafie, în care a făcut o pledoarie în favoarea caracterului personal al scrisului de mână și i-a îndemnat pe copii să fie ei înșiși, să se exprime, să gândească totul cu mințile lor, să nu ia „de-a gata” ceea ce li se spune.
„Literatura este legată direct de scrisul de mână. Niciodată nu am scris vreun text literar direct la mașina de scris sau la computer. Ceea ce este important, ceea ce este personal pentru mine, nu trebuie să fie mecanic. A nu mai scrie de mână înseamnă a renunța la a mai fi tu însuți și a accepta să te lași manipulat de tehnologie. Toți suntem dependenți de computere și de telefoane inteligente, dar nu trebuie ca această dependență să fie ca un drog. Ne trebuie o limită. Cu cât vor fi mai multe mașini și roboți, cu atât trebuie să fim oameni”, a spus scriitoarea Ana Blandiana.
Actrița Maia Morgenstern, un adevărat ambasador al scrisului de mână, a rememorat relația ei specială cu scrisul de mână.
„Caligrafia este o poveste frumoasă pentru mine. Am început să scriu, copil fiind, pe pereți. Făceam semne, linii curbe și frânte, care apoi s-au transformat, sub îndrumarea mamei mele, într-un scris de mână îngrijit. Îi încurajez pe copii să se exprime în scris”, a spus actrița.
O intervenție aparte a avut violonistul Alexandru Tomescu, care a intrat în dialog cu copiii din sală. „A scrie de mână este o plăcere estetică intimă”, a spus artistul, care a făcut o paralelă interesantă:
„Avem viori electrice, avem chitare electrice și concerte pe stadioane, tot așa cum avem concerte cu instrumente vechi de sute de ani. Ele pot coexista. Tot astfel, telefoanele mobile și tabletele pot coexista cu plăcerea de a scrie pe hârtie, de a te implica personal în ceea ce faci”, a spus violonistul Alexandru Tomescu.
Fosta gimnastă Andreea Răducan, aleasă recent în funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică, a ținut să participe la Ora de caligrafie, așa cum face de fiecare dată când sunt proiecte în care sunt implicați copii.
„Dacă nu aș fi făcut sport de performanță, mi-ar fi plăcut să devin profesoară de limba și literatura română. Am păstrat bucuria de a face rezumate și compuneri de la profesoara mea de română și de la antrenoarea care ne punea, în timpul turneelor, să scriem impresii din locurile în care ajungeam. Sportul și școala se împacă foarte bine”, a declarat Andreea Răducan.
Jurnalista Amalia Enache a mărturisit că este unul dintre prezentatorii care nu intră la pupitrul știrilor fără să aibă la ea coli de hârtie și un pix sau un stilou, pentru că tot timpul are câte ceva de notat. „Lecţiile de caligrafie au ajuns să fie, astăzi, ca latina sau greaca veche, dar suntem între lumi şi trebuie să ne luptăm pentru ca scrisul de mână să își păstreze importanţa în educaţia copiilor”, a precizat jurnalista.
Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, a avut o intervenție foarte personală. „Cel mai mult scriu de mână acasă. Ne scriem bileţele unul altuia, eu şi soţia mea, atunci când plec în vreun turneu. Scriu aceste bileţele şi pentru fetiţa mea, Zara, în vârstă de doi ani. Mi-ar plăcea să le citească peste ani, să vadă, din scrisul meu, dacă eram grăbit, dacă eram supărat sau vesel și să își dea seama cât de mult le iubesc”, a mărturisit artistul Cornel Ilie.
Ora de caligrafie propriu zisă a fost un exemplu de har și pricepere, un model al felului în care ar trebui să se desfășoare orele în școli. Învățătoarea Raluca Petrescu de la Școala Gimnazială nr. 1 „Sfinții Voievozi” din București, le-a spus elevilor din clasele I și a II-a o poveste despre încredere, oameni buni, prietenie, respect și carte, cuvinte pe care copiii le-au scris frumos în caietele de caligrafie, supravegheați de personalitățile prezente.
Evenimentul a mai avut doi invitați speciali: Dorjan Shabani, artist caligraf venit din Iran, țară în care caligrafia este o preocupare tradițională și expertul în grafoscopie, Cristian Dumitrescu, care a explicat în ce fel scrisul de mână este unic și definește fiecare persoană.
Le mulțumim partenerilor noștri!