- Odată cu celebrarea Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale, OPPO își prezintă cele mai noi brevete
- OPPO își consolidează strategia de „Inovator” prin multiple investiții în cercetare și dezvoltare
OPPO a sărbătorit anul acesta cea de 21-a aniversare a Zilei Mondiale a Proprietății Intelectuale prezentând progresele companiei în respectarea și protejarea proprietății intelectuale din toate cele peste 40 de țări și regiuni în care este prezentă. Conform Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, OPPO se clasează în Top 10 al companiilor din punct de vedere al numărului de aplicații pentru brevetare atât în 2019 cât și în 2020, depuse sub Tratatul de Cooperare în Domeniul Brevetelor.
La sfârșitul lunii martie 2021, compania OPPO a aplicat pentru peste 61.000 de brevete în timp ce a avea deja înregistrate 26.000 la nivel global. Acestea sunt, în proporție de 89%, brevete de utilitate ceea ce reprezintă o realizare importantă pentru un producător de smartphone-uri.
„Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale reprezintă o ocazie foarte bună pentru a crește nivelul de conștientizare asupra importanței protejării proprietății intelectuale. OPPO, fiind o companie cu un portofoliu variat de tehnologii proprietare, și-a propus o investiție continuă în cercetarea și dezvoltarea tehnologiilor viitorului. Tocmai din acest motiv, OPPO este determinat să continue dezvoltarea celor mai noi tehnologii la nivel global” a declarat Adler Fend, Directorul Diviziei de Proprietate Intelectuală in cadrul OPPO.
Pe parcursul anilor, OPPO a devenit un brand cunoscut la nivel global care și-a creat un renume în special datorită inovațiilor din domeniul 5G, încărcării rapide, AI și calității imaginii.
- Fiind un promotor al tehnologiilor 5G, OPPO a depus peste 3.700 de cereri pentru familii de brevete la nivel global, a declarat peste 1.500 de familii de brevete de standardizare 5G către Institutul European de Standardizare în Comunicații și a înregistrat peste 3.000 de propuneri în directă legătură cu standardizarea 5G 3rd Generation Partnership Project (3GPP). Mai mult, conform unui studiu realizat de către institutul de cercetare german, IPlytics, OPPO se poziționează printre primele 10 companii care au înregistrat familii de brevete 5G în 2021.
- Încărcarea rapidă reprezintă un alt domeniu de interes pentru OPPO. Compania a aplicat pentru peste 3.000 de brevete la nivel internațional și deține în prezent peste 1.500 de patente. Mai mult, OPPO a oferit unui număr de peste 40 de companii, licențe pentru tehnologiile sale proprietare de încărcare rapidă. Anul acesta OPPO a lansat un nou proiect – The Flash Innitiative/Inițiativa Flash Charge care transpune tehnologiile proprietare VOOC la autoturisme, spații publice și la procesoare care reunesc multiple tehnologii.
- În domeniul Inteligenței Artificiale (AI), OPPO a înregistrat peste 2.450 de brevete cu aplicații, în special, în computer vision, tehnologii de recunoaștere ale discursului și machine learning.
- Nu în ultimul rând, OPPO este recunoscut pentru calitatea imaginii, având în spate peste 8.300 de aplicări de brevete și peste 2.900 de brevete înregistrate.
OPPO este de părere că producătorii de tehnologie ar trebui să aibă ca principal scop înțelegerea tuturor provocărilor tehnologice pe care le întâmpină utilizatorii și oferirea celor mai noi tehnologii ca răspuns la acestea. OPPO are peste 10.000 de angajați în cele 6 institute de cercetare și 5 centre de cercetare cu sedii în China dar și în toate celelalte continente principale.
OPPO a dezvoltat parteneriate foarte apropiate cu principalii lideri ai industriei cum ar fi Qualcomm, Ericsson și Nokia prin dezvoltarea comună a unor patente dar și prin alte proiecte de cooperare. În același timp, OPPO s-a alăturat câtorva platforme de licențiere din industrie atât în calitate de licențiat cât și de licențiator. Spre exemplu, OPPO s-a înscris pe platforma de licențiere Avaci, contribuind cu brevetele 3G și 4G pentru aplicări în Internet of Things și industria vehiculelor conectate.
Fiind un brand de tehnologie, proprietatea intelectuală reprezintă temeiul inovațiilor OPPO. Urmărind filosofia „Tehnologie pentru Omenire, Bunătate pentru Lume”, OPPO își dorește crearea produselor și serviciilor inovative tuturor celor care sunt în căutarea beneficiilor pe care le-o oferă noile tehnologii.