Teodora Migdalovici
Probabil ca cel mai mare pret pe care-l plateste generatia pr-istilor de azi, nascuta spre apusul zodiei ceausiste, e tributul (un cuvint drag Epocii) adus Cintarii Romaniei. Citeva ore zilnic, zi dupa zi, an de an, din cutia televizorului alb-negru aceleasi fete se straduiau sa fie patimase si convingatoare in "prinosul de recunostinta" adus cuplului din fruntea tarii. Intre cuvintele poemelor lor si realitatea de dincolo de televizor – hau. Case reci, fara curent, radiouri setate pe Europa Libera sau Vocea Americii, rude pe la canal, amintirea averilor agonisite de generatii si pierdute in viltoarea schimbarilor de regim politic, lecturi la lumanare, obiecte urite exact la fel ca ale celorlalte 20 si ceva de milioane de conationali, cozi la carne de la 4 dimineata. Mergeau si copiii, doar totul se dadea pe ratie. Aceiasi copii care dirdiiau in frig, sub zero grade, in asteptarea masinii de la Comaliment, isi vedeau simbata dimineata colegii nu la vreun cerc de pasionati utilizatori de plastilina si traforaj, ci in cutia televizorului, multumind cu cravatele frumos legate, pentru vremurile fabuloase pe care le traiam toti.
Cind au venit zorii lui decembrie ’89, oftat eliberator din rarunchi: nimeni n-avea sa mai contrazica cu atita convingere realitatea. Probabil ca unul dintre marile esecuri ale celor care s-au prapadit in decembrie ’89 – ar fi avut astazi virsta multora din cei care semneaza comunicari deraiate de la adevar – este naivitatea de a fi crezut ca o data cu moartea lor, se duce pe apa simbetei si Cintarea Romaniei.
Sistemul de spalare a creierului cu ode invers proportionale realitatii isi facuse deja treaba. Superlativele absolute, adjectivele desantate, epitetele previzibile, tocite de continut, au supravietuit onorabil. S-au scuturat de familia de substantive asociata tovarasilor si sunt astazi, mai proaspete ca oricind, in PR-ul romanesc.
Cea mai crunta ironie a regimului Ceausescu? Subzita prin metode la loc de cinste in cea mai tinara, mai dorita si mai spectaculoasa industrie in termeni de crestere: cea de comunicare.
Ce-am facut cu libertatea pe care am dobindit-o? Ce invatasem.
Suntem liberi sa mintim pe mai multe voci, pe mai multe canale. Fiecare e de 15 ani liber sa-si spuna in piata publica minciuna. Si sa nu fie crezut. Intr-o proportie covirsitoare, cuvintul scris e facut sa ascunda, nu sa dea detalii, sa acopere, nu sa dezveleasca. Se vorbeste mult in scris sau la tv, se spune atit de putin.
Acum, ca odinioara, daca esti prevenit, citesti printre rinduri.
Lipsa de respect pentru cuvintul scris, sub care iti pui semnatura, devenita practica la nivel industrial, face astazi ca cea mai onorabila institutie a informatiei sa fie zvonul.
Teodora Migdalovici este profesor asociat la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii , unde a pregatit 4 generatii de studenti predand cursuri precum ‘Tendinte in creativitate’, ‘Istoria valorica a publicitatii romanesti’ si ‘Constructie de marca’. De asemenea, Teodora este corespondent Shots Magazine (UK), Marketing Magazine (Sarajevo) si columnist Jurnalul National.
Teodora Migdalovici este si consultant in comunicare pentru proiecte ale unor companii de reputatie: EURO RSCG Praga, Ogilvy Group, Creative Vision International, Columbia Tristar (prin CVI), AGB DATA Research, Prima TV, In, Brandient, Institutul Irecson, Rey Pasta, Institutia Reprezentantului Special al Guvernului, Jurnalul National.
La fel de important este faptul ca Teodora este initiator si vreme de 3 ani editor al primului newsletter despre industria de comunicare, mai apoi advertising analist al unor publicatii de business si arta vizual.
