Fepra International, una dintre organizațiile lider de transfer al responsabilităților în domeniul ambalajelor, și startup-ul local R-CREATE, o echipă de profesioniști care își propun să reducă semnificativ poluarea și risipa folosind principiile economiei circulare, anunță lansarea unui parteneriat strategic pentru dezvoltarea și aplicarea pe scară largă a soluțiilor de economie circulară.
Parteneriatul demarează în luna decembrie a acestui an și implică dezvoltarea unei platforme digitale comune de economie circulară, care asigură urmărirea și eficiența resurselor fizice în fluxurile logistice, campanii de comunicare pentru promovarea beneficiilor unui consum ecologic și sustenabil, precum și crearea unui serviciu tip reuse de către R-CREATE, personalizat pentru clienții FEPRA.
Platforma digitală va oferi soluții de reducere a impactului asupra mediului atât pentru companii, cât și pentru persoanele fizice care doresc să adopte un comportament responsabil și să își reducă amprenta de carbon.
Obiectivul platformei este stimularea schimbării de paradigmă din economia locală și mondială, prin trecerea de la o societate de consum către o societate responsabilă în alocarea și utilizarea resurselor, cu ajutorul măsurilor și soluțiilor de reutilizare și reducere a ambalajelor.
“În calitate de trendsetteri pe piața deșeurilor de ambalaje, avem o responsabilitate în plus în ceea ce privește protejarea mediului înconjurător și încurajarea consumului sustenabil, de aceea ne bucurăm să punem bazele unui parteneriat strategic cu R-CREATE pentru dezvoltarea unei platforme digitale comune de economie circulară. Considerăm că în domeniul reciclării și reutilizării avem nevoie de cât mai multe astfel de inițiative inovatoare, care au potențialul de a produce schimbări la nivel de societate. Totodată, colaborarea cu R-CREATE reprezintă un pas firesc în evoluția portofoliului nostru de servicii, care acum va include și soluții de reutilizare pentru ambalajele puse pe piață de producătorii și importatorii români”, a declarat Ionuț Georgescu, Director General al FEPRA.
În contextul schimbărilor legislative de nivel european, prin definirea de norme și penalități menite să scadă producția de ambalaje de unică folosință și să promoveze soluțiile reutilizabile, parteneriatul FEPRA și R-CREATE deschide noi orizonturi pentru piața din România și contribuie semnificativ la tranziția acesteia către o economie circulară.
“Prin asocierea FEPRA & R-CREATE facem un pas înainte în direcția economiei circulare, care este zona de unde va veni următoare schimbare de paradigmă economică în următorii ani. Interesul consumatorilor pe de o parte, dar și constrângerile tot mai stricte aduse de Uniunea Europeana pentru limitarea efectelor asupra mediului, pun tot mai multă presiune pe actorii economici, accelerând tranziția spre procese sustenabile. FEPRA este un pionier în această privință, iar noi ne dorim să completăm gama de soluții disponibile pentru mediului economic cu soluțiile noastre digitale, ce încurajează procese tip reuse”, a declarat Linda Vasilescu, fondator R-CREATE.