Compania One United Properties S.A., unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București (simbol ONE), are un nou sediu: dezvoltatorul și-a mutat birourile în clădirea One Tower, parte a ansamblului multifuncțional One Floreasca City.
Birourile One United Properties de la One Tower ocupă o suprafață de 2.100 mp, se întind pe 2 etaje și oferă un mediu de lucru de ultimă generație, cu numeroase facilități pentru echipa dezvoltatorului.
Clădirea One Tower este prima clădire de birouri din România care obține certificarea LEED v4 Platinum Building Design and Construction, nivelul superior prevăzut de această certificare.
Aceasta este completată de certificarea WELL Health-Safety, prin care se confirmă sănătatea și siguranța chiriașilor la locul de muncă. În plus, dezvoltarea oferă pentru cei care lucrează sau locuiesc aici acces la experiențe gastronomice chiar în incintă, prin prezența unor restaurante ca Meat2Eat, Élephante, Samsara și a cafenelei Ted’s Coffee. Prin poziția sa excelentă în cartierul Floreasca, One Tower oferă acces rapid la parcul Floreasca și la magazinele și restaurantele din zonă.
„One Tower răspunde celor mai exigente solicitări în materie de mediu de lucru sigur, sănătos și modern datorită tehnologiilor folosite, iar certificările LEED Platinum v4 și WELL confirmă acest fapt. Suntem bucuroși că oamenii din echipele noastre pot lucra într-o clădire proiectată și dezvoltată chiar de ei, una dintre primele clădiri verzi din România”, spune Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.
Chiriașii clădirii de birouri clasă A One Tower sunt companii din zona de publicitate, avocatură, farma, consultanță sau imobiliare. Alături de One United Properties, One Tower găzduiește sediile unor companii precum McCann Worldgroup România, compania de consultanță imobiliară CBRE, Sanador, firma de avocatură CMS România, Egis Pharmaceuticals, grupul Element, Astellas Pharma. Imobilul va avea și spații de office hospitality și facilități pentru conferințe amenajate la ultimele două etaje.
În cadrul dezvoltării One Floreasca City, compania a inaugurat la finele anului trecut și Centrul de vânzări One, care a devenit principalul birou de vânzări pentru toate dezvoltările sale. Situat la One Mircea Eliade, pe Calea Floreasca 159-165, T3, la parter, noul birou de vânzări al dezvoltatorului este conceput pentru a oferi clienților și partenerilor o experiență unică de interacțiune și vânzări.
„Odată cu mutarea sediului companiei în clădirea de birouri One Tower și deschiderea Centrului de vânzări One în incinta One Mircea Eliade reușim centralizarea tuturor operațiunilor One United Properties în cadrul dezvoltării One Floreasca City. Suntem încântați că echipele noastre pot beneficia de spații de lucru de ultimă generație, amenajate pentru a le oferi confort sporit și acces la o gamă variată de servicii”, adaugă Beatrice Dumitrașcu, CEO Residential Division One United Properties.
Relocarea birourilor One United Properties s-a realizat din clădirea office One North Gate, acolo unde compania se mutase după mai mult de doisprezece ani petrecuți în sediul dintr-o vilă elegantă de pe Bulevardul Dacia.