Unic în România, 13 personaje, un singur actor.
La final de an, pe 26 decembrie 2016, de la orele 20.00, spectatorii bucureșteni se vor reîntâlni cu Florin Piersic jr, care va fi prezent pe scena Teatrului Național București – Sala Pictură, cu spectacolul FREAK SHOW.
Realizat după un material scris de Florin Piersic jr, în regia și interpretarea sa, FREAK SHOW este un one-man-show unic în România, un spectacol dinamic, gândit astfel încât să țină publicul cu sufletul la gură, timp de două ore. Cei prezenți vor avea ocazia să urmărească evoluția cameleonică a unui singur actor care se transformă continuu în alt personaj, într-o succesiune halucinantă. Miliardar de carton, muncitor pe șantier, bancher, pensionar, producător de film sau profesor – acestea sunt doar câteva dintre cele 13 personaje pe care Florin Piersic jr le aduce în lumina reflectoarelor.
Premiera absolută a spectacolului a avut loc pe 7 decembrie 2013.
În 2014, FREAK SHOW a participat ca spectacol invitat la Festivalul Internațional de Teatru (Sibiu), Festivalul de Teatru Nou (Arad – Teatrul Clasic), Gala Star (Bacău), Gala FESTCO (București – Premiul Special al Juriului, secțiunea Off), Festivalul Ideo ideis (Alexandria), Zilele Humorului (Gura Humorului), Festivalul Butterfly Effect (Galați).
FREAK SHOW a fost prezentat cu succes publicului român din Germania (Koln), Canada (Toronto, Calgary, Ottawa, Moreal), Belgia (Bruxelles – Centrul Cultural BOZAR), Franța (Toulouse – Theatre de la Comedie), Marea Britanie (Londra – Leicester Square Theatre) și a primit aplauze îndelungi din partea spectatorilor care au umplut sala Operei Naționale din Timișoara și a Operei Naționale din Cluj Napoca.
Prețul unui bilet variază în funcție de categoria de loc, 30 lei la Cat. II si 50 lei pentru Cat. I.
Biletele au fost puse în vânzare la casa de bilete TICKETNET, din Unirea Shopping Center, etaj 2, Aripa Calarași și online pe www.ticketnet.ro, www.bilet.ro, www.eventim.ro si www.bilete.ro.