Proiectul rezidențial totalizează 66 de apartamente, dintre care 42 au fost livrate în 2013
Proiectul rezidențial One Floreasca Lake, dezvoltat de compania One United Properties în zona de nord a Bucureștiului, a fost nomizalizat în cadrul celei de-a 11-a ediții a Central & Eastern European Real Estate Quality Awards (CEEQA), desfășurată pe 8 aprilie 2014, la Varșovia.
Competiția CEEQA este organizată de către CEE Insight Forum în parteneriat cu ziarul „Financial Times" și reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente de real estate din Europa, la care participă anual peste 600 de companii, din peste 40 de țări. Premiile CEEQA au ca scop recunoașterea excelenței în afaceri și sunt considerate cel mai respectat instrument de monitorizare a performanței pieței imobiliare.
One Floreasca Lake a fost nominalizat la categoria „Hotel, Leisure & Residential Development of the Year”. Pe lista finală au intrat 10 proiecte din Ungaria, Cehia, Polonia, Ucraina, Bulgaria și România. One Floreasca Lake este singurul proiect rezidențial din România care a ajuns pe lista finaliștilor în cadrul galei CEEQA 2014, certificând faptul ca reprezintă cea mai bună dezvoltare din segment, la nivel local.
„Acestă nominalizare reprezintă atât o recunoaștere oficială a celor aproape opt ani de experiență ai fondatorilor One United Properties, cât și a calității proiectului One Floreasca Lake”, a declarat Mike Costache, Partener în cadrul One United Properties.
Amplasat pe malul lacului Floreasca, proiectul rezidențial One Floreasca Lake are o suprafață de 15.000 de metri pătrați construiți și totalizează 66 de apartamente, dispuse în trei blocuri cu patru etaje. Primele două imobile, cu 42 de apartamente, au fost vândute până la finalizarea acestora în 2013, iar cel de-al treilea bloc, cu 24 de apartamente, urmează să fie livrat la jumătatea anului viitor.
În prezent, One United Properties mai are în dezvoltare proiectul rezidențial Madrigalului Residence, amplasat pe marginea lacului Băneasa. Cele 14 apartamente ale proiectului vor fi finalizate în toamna acestui an și totalizeaza 4.000 de metri pătrați construiți.
Despre One United Properties
Compania One United Properties a fost înființată în anul 2007 de către Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, doi dintre fondatorii companiei Capital Partners, desemnată „compania bancară de investiţii a anului 2013 în România” de către publicaţia internațională Acquisition International.