“One Direction: Ăștia suntem”, unul dintre cele mai așteptate filme ale anului de către adolescenții de pretutindeni, ajunge și în România. Odată cu lansarea internațională a documentarului din data de 30 august, filmul va intra și în programul rețelei de cinematografe Cinema City.
Datorită cererii foarte mari venite din partea fanilor, Cinema City a extins lista orașelor în care filmul va rula. Dacă inițial filmul era programat în locațiile Cinema City din București, Arad si Cluj, ulterior au fost adăugate și locațiile din Ploiești, Brăila, Constanța, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara, Pitești si Baia Mare.
Documentarul, care este și debutul cinematografic al trupei One Direction, prezintă aventurile prin care membri trupei au trecut în timpul competiției care i-a făcut celebri și felul în care și-au câștigat locul în lumea muzicală. Deveniți superstaruri mondiale într-un timp foarte scurt, ideea unui documentar a fost de bun augur. Niall Horan, Zayn Malik, Liam Payne, Harry Styles și Louis Tomlinson au fost filmați în timpul celui mai recent turneu mondial, acordând interviuri legate atât de viața profesională, dar și cea personală. Fanii muzicii pop vor putea urmări la Cinema City povestea celei mai iubite trupe pop de băieți din Londra în ecranizarea poveștii adolescenților cu origini modeste și a fenomenului unic – ascensiunea datorată sprijinului necondiționat al miilor de fani One Direction.
Biletele pentru filmul regizat de Morgan Spurlock și produs de Simon Cowell pot fi cumpărate în avans, iar rezervările online pot fi făcute accesând link-ul: //cinemacity.ro/program.php.