Câteva zeci de copii şi părinţi au intrat în Transformarea Extratereştrilor
Omnitrixul lui Ben 10 se reactizeavă sâmbătă, 8 noiembrie, în AFI Palace Cotroceni, în faţa magazinului Noriel
Cartoon Network şi Ben 10 – unul dintre cele mai populare seriale de acţiune pentru copii – continuă să atragă fani în România. Duminică, câteva zeci de copii şi părinţi au intrat în Transformarea Extratereştrilor petrecând o zi întreagă împreună la joacă şi rezolvând provocările pentru premiile aduse special de Ben 10 şi ajutoarele lui de nădejde.
Distracţia se mută sâmbătă, 8 noiembrie, în Afi Palace Cotroceni, în faţa magazinului Noriel, între orele 12:00 şi 16:00, când cei mici, alături de părinţi şi prieteni vor putea testa superputerile Omnitrixului gigantic. Cei prezenţi vor avea ocazia să se transforme în ajutoarele lui Ben 10 care salvează lumea în fiecare episod din serialul de desene animate preferat de miile de copii din întreaga lume.
Prin felul special în care e proiectat Omnitrixul, Cartoon Network încurajează încă odată părinţii să petreacă timp alături de copii. Pentru a se transforma în extratereştri, butoanele ceasului gigatic trebuie apăsate simultan de părinte şi copil. Împreună vor putea intra în Transformarea Extratereştrilor, testând super-puterile lucrului în echipă.
Noi episoade din „BEN 10 Omnivers” pot fi urmărite la Cartoon Network de luni până vineri, de la 20:05.