Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Olympus lanseaza, in premiera pentru piata alimentara

din Romania, ambalajul inscriptionat in limbaj Braille

Olympus, cel mai mare producător de lactate din România, lansează primul ambalaj inscripționat în limbaj Braille pentru un produs alimentar de pe piață, adresat atât nevăzătorilor, cât și publicului larg. Ambalajul, folosit pentru îmbutelierea laptelui de consum Oly, este prevăzut cu un capac inscripționat în Braille, astfel încât nevăzătorii să poată citi cu ușurință tipul produsului.

Lansarea sticlei Oly lapte de consum cu capac Braille vine în sprijinul persoanelor cu deficiențe de vedere, prin sporirea gradului de autonomie a acestora. Pentru prima dată în România, nevăzătorii pot identifica un produs de larg consum prin simpla atingere a ambalajului, fără a mai fi nevoie de o persoana însoțitoare care să îi ghideze.

Această lansare urmează strategia de responsabilitate socială pe care Olympus o implementează deja în Grecia, prin care urmărește ca produsele companiei să ajungă la toate categoriile de consumatori și să faciliteze accesul categoriilor defavorizate la produsele de bază, cum sunt lactatele.

În România, sunt aproximativ 80.000 de persoane cu deficiențe de vedere, aflate în evidența Asociației Nevăzătorilor din România (ANR).

"Olympus, datorită specificului său, are responsabilitatea și datoria de a facilita accesul tuturor la alimentele de bază. Este motivul pentru care am decis să investim și în România și să lansăm Oly lapte de consum cu capac Braille – este un semn de respect față de consumatori dar, mai presus de toate, este un ajutor real în sporirea gradului de autonomie a persoanelor cu deficiențe de vedere", a declarat Mădălina Molnar, responsabil de marketing pentru Olympus România.

Lansarea ambalajului special este însoțită de activități de promovare care au ca scop creșterea gradului de conștientizare a problemelor cu care se confruntă persoanele nevăzătoare, precum și nivelul de implicare în sprijinirea acestei comunități. Astfel, pe 3 decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, Olympus face primul pas în a implica oamenii într-o acțiune comună care să atragă atenția asupra cauzei. Sub conceptul-umbrelă “Light in the Dark”, publicul este invitat să-și acopere ochii cu o eșarfă neagră timp de 30 de minute și să încerce să desfășoare activitățile obișnuite, după care să împărtășească public experiența.

Despre Olympus

Grupul Olympus este prezent în România din 1999. În ultimii 12 ani, a derulat programe numeroase de sprijinire a fermierilor români, pentru a-și îmbunătăți metoda de creștere și îngrijire a animalelor, precum și pentru a atinge standarde mai înalte de calitate în activitățile legate de colectarea laptelui.

Grupul de companii, deținut de o familie aflată la a treia generație în producerea lactatelor, are sediul în Trikala, Grecia, și derulează operațiuni în 34 de țări, inclusiv în piețe precum SUA, Marea Britanie, Germania și Italia.

Veniturile totale ale grupului au atins 216 milioane de euro în 2010, reprezentanții Olympus estimând o cifră de afaceri de 240 de milioane de euro pentru 2011. În prezent, grupul deține cinci unități de producție în Grecia, Bulgaria și România, care produc lactate și sucuri naturale.

Pentru mai multe informații, accesați www.olympusdairy.ro.

Bucuresti, 29.11.2011

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.