Tatăl lui şi-a dorit să-l facă fotbalist, iar mama – cântăreţ de muzică populară. Cosmin Bîrlan este cel de-al doilea semifinalist Vedeta populară de la TVR 1. Şi în sezonul doi Vedeta populară, Iuliana Tudor aduce în faţa publicului şi a telespectatorilor interpreţi de folclor talentaţi, dornici să devină Vedeta populară. În fiecare duminică, la ora 21.00.
Un oltean talentat, care a oscilat destul de mult între cele două iubiri ale sale: fotbalul şi muzica populară, pare că îşi clarifică opţiunile după participarea, aseară, în concursul de talente din folclorul românesc de la TVR 1. Cosmin Bîrlan a venit la Vedeta populară hotărât să lupte pentru al doilea loc în semifinală. Ceea ce a şi reuşit. Cosmin Bîrlan este cel de-al doilea semifinalist Vedeta populară. Juriul l-a trimis în semifinală la a doua ediţie a sezonului al doilea Vedeta populară, transmisă de TVR 1 duminică, 6 mai.
Tatăl lui şi-a dorit să-l facă fotbalist, iar mama – cântăreţ de muzică populară. A făcut fotbal până de curând (a început la Primăvara Craiova, iar apoi s-a mutat la Pandurii Târgu Jiu), dar la muzică nu a renunţat niciodată. Aşa că e fericit că i-a împăcat pe ambii părinţi. Crede că moşteneşte talentul muzical de la un bunic, care este preot, dar ştie că, pentru a reuşi în viaţă, e nevoie de multă muncă.
Cosmin Bîrlan are 23 de ani şi vine din satul Prejna, judeţul Mehedinţi, acolo unde s-a născut şi noua jurată Vedeta populară, Niculina Stoican. A prezentat în faţa juriului melodia „Mamă, când m-ai legănat”, o melodie din folclorul românesc aleasă de el. Pentru duetul susţinut alături pe vedeta preferată, Cosmin Bîrlan a invitat-o pe scenă pe interpreta Anica Ganţu. Cântăreaţa de muzică populară este şi mătuşa lui, cea care l-a susţinut mereu şi care îi sare în ajutor ori de câte ori are nevoie.
După prima interpretare a lui Cosmin în concurs, Mircea Dinescu a pus verdictul: „Nu era bun de fotbal…”, aşa că o carieră în muzica populară pare a fi alegerea lui Cosmin de acum înainte. „Este cea mai mare bucurie din viaţa mea! Promit că nu o să dezamăgesc!”, a declarat emoţionat olteanul de 23 de ani, la finalul ediţiei Vedeta populară de aseară.
Concursul Vedeta populară continuă la TVR 1 duminica viitoare, când alţi cinci concurenţi luptă pentru un loc în semifinală. Vedeta populară este la TVR 1, în fiecare duminică, de la ora 21.00.